hal sn [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 244/8 / Pl: (rar) ~uri / E: tc hal] 1 Stare de decadență. 2 Împrejurare nefavorabilă. 3 Situație proastă. 4 Aspect mizerabil. 5 Nenorocire. 6 întâmplare rea. 7 Primejdie de moarte. 8 (Înv) Posibilitate. 9 (Înv; îe) A nu avea ~ să... A nu putea să... 10 (Înv; îae) A nu fi în stare de ceva. 11 (Pfm; îe) A fi (sau a ajunge) într-un ~ fără de ~ A fi într-o stare foarte rea.

HAL s. n. (Mai ales în construcții cu verbe care exprimă modul de a fi și devenirea) Stare rea, împrejurare mizerabilă, situație vrednică de plîns. Din nou vreo observație și poate pe deasupra vreo amendă, pentru halul în care va găsi halta, cu troianul clădit pînă-n ferestre. C. PETRESCU, A. 277. Mama Paraschiva ajunsese într-un hal de vorbea tot satul de ea, căind-o. BUJOR, S. 77. Și cînd m-a văzut bunica în ce hal mă aflam... cît pe ce să se prăpădească plîngînd. CREANGĂ, A. 24. ◊ Loc. adv. În așa hal (că)... = pînă într-atît, în așa măsură (că)... Ce măsuri or să ia liberalii lui împotriva patronilor care ne muncesc în așa hal, că pînă să-mplinim douăzeci ani ajungem numai buni pentru reformă? GALAN, Z. R. 24. Într-un hal... sau (mai obișnuit) într-un hal fără (de) hal = în cea mai proastă stare. ◊ Expr. A nu avea hal să... = a nu fi în stare, a nu putea să... Ce să-nțelege de la o minte crudă! Eu am cercat-o așa pe departe; da-i foc, soro, n-ai hal să te apropii cu vorba. CONTEMPORANUL, VI_I 499. Și-n-adins m-am lăudat Că n-ai hal să-mi fii bărbat! TEODORESCU, P. P. 642.

HAL n. Stare nespus de rea. ◊ Într-un ~ fără de ~ în cea mai proastă stare; într-o stare vrednică de plâns. În așa ~ în așa măsură. /<turc. hal

hal n. stare, mai totdeauna rea: am ajuns în halul morților AL.: într’un hal fără de hal, într’o stare foarte proastă. [Turc. HAL].

hal n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hal, soartă, stare, de unde și ngr. háli, alb. sîrb. hal). Stare rea: Vaĭ, în ce hal l-am găsit! A fi într’un hal fără de hal, a fi într’un hal deplorabil.

hal s. n.

!hal s. n.

hal s. n., pl. haluri

hal (haluri), s. n. – 1. Condiție proastă, situație necorespunzătoare. – 2. (Înv.) Nenorocire. – 3. (Rar) Posibilitate, mijloc. – Mr. halà, megl. al. Tc. hal (Șeineanu, II, 198; Lokotsch 790; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάλι, alb. hal, bg., sb. hal. În tc. lipsește nuanța depreciativă, care apare în toate limbile balcanice.