14 definiții pentru hățiș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

hățiș1 sn [At: GHICA, S. 284 / V: haț~, hârț~ / Pl: ~uri / E: nct] 1 Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși. 2 Desiș greu de străbătut. 3 Pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri. 4 (Reg) Cărare greu accesibilă prin pădurile de munte.

hățiș2 av [At: PAMFILE, A. R. / E: hăț2 + -] (Reg; îe) A ține ~ A ține morțiș.

HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; sihlă. ♦ Cărare prin pădurile de munte. – Et. nec.

HĂȚÍȘ, hățișuri, s. n. Tufiș de mărăcini, mărăciniș; desiș mare, nepătruns, într-o pădure; sihlă. Dacă te-ai fi dus în hățișuri, mirosul amărui de mladă te-ar fi amețit. CAMILAR, TEM. 73. Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, B. 24. Trecu prin hățișul grădinii și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. EMINESCU, N. 38. Să crească-n drum Un verde hățiș, Un mare stufiș. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Dar omului ce s-a-nfundat cu anii Prin des hățiș, pe-un drum șovăitor, Cum să-i urnești din cale bolovanii, Cum să-l redai luminii, roditor? DRAGOMIR, S. 9.

HĂȚÍȘ ~uri n. 1) Pădurice foarte deasă (cu mulți lăstari și arbuști) greu de străbătut; sihlă. 2) Potecă prin pădurile de munți. /Orig. nec.

hățiș n. tufiș de mărăcini: prin scorburi și prin hățișuri ISP. [Origină necunoscută].

hățíș n., pl. urĭ (var. din hățaș). Vest. Desiș, sihlă. Est. Hățaș. V. hucĭ, higĭ.

1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hățíș (desiș, pădure, cărare) s. n., pl. hățíșuri

hățíș s. n., pl. hățíșuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂȚÍȘ s. 1. v. desiș. 2. sihlă, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

HĂȚIȘ s. (BOT.) 1. crîng, desiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.) 2. sihlă, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)

Intrare: hățiș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hățiș
  • hățișul
  • hățișu‑
plural
  • hățișuri
  • hățișurile
genitiv-dativ singular
  • hățiș
  • hățișului
plural
  • hățișuri
  • hățișurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hățiș

  • 1. Loc plin cu mărăcini, cu arbuști spinoși etc., desiș greu de străbătut; pădure mică și foarte deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști;.
    exemple
    • Dacă te-ai fi dus în hățișuri, mirosul amărui de mladă te-ar fi amețit. CAMILAR, TEM. 73.
      surse: DLRLC
    • Speriat, dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, B. 24.
      surse: DLRLC
    • Trecu prin hățișul grădinii și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările. EMINESCU, N. 38.
      surse: DLRLC
    • Să crească-n drum Un verde hățiș, Un mare stufiș. TEODORESCU, P. P. 464.
      surse: DLRLC
    • figurat Dar omului ce s-a-nfundat cu anii Prin des hățiș, pe-un drum șovăitor, Cum să-i urnești din cale bolovanii, Cum să-l redai luminii, roditor? DRAGOMIR, S. 9.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cărare prin pădurile de munte.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: cărare

etimologie: