GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge (cuiva) trufia, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, sb. grbica.

gârbiță¹ sf [At: COSTINESCU / V: gar~, ~rghi~ / Pl: ~țe / E: srb grbica] (Pop) 1 (La animale) Greabăn. 2 (La oameni) Ceafă. 3 (Fig; rar) Trufie. 4 (Îe) A muia cuiva ~ța A înfrânge cuiva trufia, ifosele, încăpățânarea. 5 (Ban) Pielea care atârnă la gâtul boilor. 6 (Pop; îf ~rghi~) O parte a căruței. 7 (Bot; reg) Plantă erbacee acoperită cu solzi și flori mari, violete (Limodorum abortivum).

GÂRBIȚĂ, gârbițe, s. f. 1. (Pop.; la animale) Greabăn, grumaz; (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gârbița = a înfrânge, a obliga să se supună. 2. Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu solzi și cu flori mari, violete (Limodorum abortivum). – Din bg. gărbica, scr. grbica.

gârbiță f. 1. grebenul calului; 2. grumazul boului; 3. (ironic) spatele: îi dete după ceafă câțiva pumni de-i mută gârbița ISP. [Vechiu-rom. gârbă, spinare = slav. GRŬBŬ].

garbiță sf vz gârbiță

GÎRBIȚĂ, gîrbițe, s. f. (Rar; la animale) Greabăn, (la oameni) ceafă. ◊ Expr. A muia (cuiva) gîrbița = a înfrînge (cuiva) trufia, a-i lua piuitul. Și-i dete după ceafă vro cîțiva pumni de ceia înghesuiții, de-i muie gîrbița. ISPIRESCU, la TDRG.

gîrbiță f., pl. e (d. gîrb saŭ sîrb. grbica, gheb mic). Rar. Greabăn (la vite), ceafă, cerbice (la oamenî). A muĭa gîrbița, a înfrînge îndărătnicia. O plantă din familia orchideelor, cu florĭ marĭ violete deschise (limodórum abortivum).

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

gârbiță s. f., g.-d. art. gârbiței; pl. gârbițe

GÂRBIȚĂ s. v. ceafă, greabăn, grumaz.

gîrbiță s. v. CEAFĂ. GREABĂN. GRUMAZ.