gângurire sf [At: TOMA, C. V. 77 / V: (reg) gongonire, gungănire, gungunire, gungurare, gun~ / Pl: ~iri / E: gânguri] 1 (D. copiii mici) Prima formă de emitere a vorbirii, alcătuită din sunete disparate, nearticulate în cuvinte Si: gângurit (1). 2 (D. porumbei și turturele) Producerea de sunete caracteristice speciei Si: gângurit (2).

gongăneală sf vz gângurire

gongănire sf vz gângurire

gongonire sf vz gângurire

gungănire¹ sf vz gângurire

gungunire¹ sf vz gângurire

gungurare¹ sf vz gângurire

gungurire¹ sf vz gângurire

GÎNGURIRE, gînguriri, s. f. Faptul de a gînguri; gîngurit. – Variantă: gungurire (CARAGIALE, S. 26) s. f.

GUNGURIRE s. f. v. gîngurire.

gângurire s. f., g.-d. art. gânguririi; pl. gânguriri

gângurire s. f., g.-d. art. gânguririi; pl. gânguriri

gângurire s. f., g.-d. art. gânguririi; pl. gânguriri

GÂNGURIRE s. 1. v. gângurit. 2. v. uguit.

GÎNGURIRE s. 1. gîngurit. (~ copiilor mici.) 2. gîngurit, uguire, uguit. (~ porumbelului.)