gâlcevitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 141/2 / V: (înv) ~civ~ / Pl: ~i, ~oare^[1] / E: gâlcevi + -tor] (Pop) 1-2 a, smf Certăreț (1-2). 3 a (Uneori d. lucruri sau caracteristici) Care provoacă învrăjbire. corectat(ă)

GÂLCEVITOR ~oare (~ori, ~oare) Care se gâlcevește; predispus să facă gâlceavă; certăreț; arțăgos; buclucaș; scandalagiu. /a gâlcevi + suf. ~tor

gâlcevitor a. și m. care caută gâlceavă.

gâlcivitor, ~oare a, smf vz gâlcevitor

GÎLCEVITOR adj. verb. și sm. GÎLCEVI. Care caută mereu gîlceavă: cîinii sînt gîlcevitori, iară eu din fire întărîtor de gîlceavă (ȚICH.).

GÎLCEVITOR, -OARE, gîlcevitori, -oare, adj. Iubitor de gîlceavă, pornit pe gîlceavă, certăreț. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225.

gîlcevitór, -oáre adj. Care se tot gîlcevește, sfădăĭos.

gâlcevitor (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. gâlcevitori; adj. f., s. f. sg. și pl. gâlcevitoare

gâlcevitor (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. gâlcevitori; adj. f., s. f. sg. și pl. gâlcevitoare

gâlcevitor adj. m., s. m., pl. gâlcevitori; f. sg. și pl. gâlcevitoare

GÂLCEVITOR adj., s. v. cârcotaș, șicanator.

GÂLCEVITOR adj., s. v. certăreț.

GÎLCEVITOR adj., s. arțăgos, certăreț, scandalagiu, (rar) vociferant, (înv. și pop.) zavragiu, (pop. și fam.) țîfnos, zurbagiu, (pop.) pricinaș, rînzos, (înv. și reg.) sfadnic, sfădalnic, sfădicios, (reg.) arțăgaș, gîlcevos, potcaș, scandalos, sfădăios, sfădăreț, sfădăuș, (Mold. și Bucov.) cîrciogar, (Transilv.) porav, (prin Olt.) pricinelnic, (prin Olt. și Ban.) pricinos, (înv.) pricelnic, pricios, pricitor, sfădaci, sfăditor, (fig.) clonțos, colțos, țăndăros.

gîlcevitor adj., s. v. CÎRCOTAȘ. ȘICANATOR.