gută^1[1] [At: ANON. CAR. / V: gutu sn / E: fr goutte, lat gutta] 1 (Reg) Picătură de apă. 2 (Arh) Ornament sub formă de picătură a antablamentului ordinului doric. 3 (Reg; îe) A se face (cineva) ~ de apă A fi ud leoarcă. 4 Boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulații, care se manifestă prin umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente Si: podragă. 5 (Med) Apoplexie. 6 (Med) Paralizie. 7 (Îe) A lovi pe cineva ~a A se îmbolnăvi de apoplexie. 8 (Îae) A paraliza. corectat(ă)

GUTĂ s. f. 1. Boală pricinuită de depunerea acidului uric la încheieturi; se manifestă sub formă de umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente; podagră. Acest călugăr era culcat în pat, fiind bolnav de mulți ani de gută. BOLINTINEANU, O. 293. 2. (Transilv.) Dambla, apoplexie, paralizie. A lovi pe cineva guta.

GUTĂ¹ s.f. Boală provocată prin depunerea acidului uric la încheieturi și manifestată prin umflături dureroase ale acestora; podagră. [< fr. goutte].

GUTĂ¹ s. f. boală de nutriție provocată prin depunerea sărurilor acidului uric la încheieturi și prin umflături dureroase ale acestora; podagră. (< fr. goutte)

GUTĂ¹ f. Boală cronică provocată de dereglarea metabolismului și manifestată prin crize dureroase articulare; podagră. /<fr. goutte, lat. gutta

gută f. Med. boală de articulațiuni, podagră.

1) gută f., pl. e (lat. gutta, picătură; it. pg. gota, pv. cat. sp. gota, fr. goute. Cp. cu dambla, capie). Maram. Paralizie.

2) *gútă f., pl. e (lat. gŭtta, picătură, din cauză că se credea că această boală provine din infiltrarea umorilor). O boală de articulațiunĭ. Cînd atacă mînile se cheamă chiragră (vgr. heirágra, d. heir, mînă, și agréo, apuc); cînd atacă picĭoarele se cheamă podagră (vgr. podágra, d. pûs, podós, picĭor, și agréo, apuc. V. pelagră). E o boală ereditară care se agravează bînd ceaĭ, cafea, vin și mîncînd sărăturĭ. Gută senină, amaŭroză. Gută sciatică, sciatică. V. artrită.

gută² (fir) s. f., g.-d. art. gutei; pl. gute

gută¹ (boală) s. f., g.-d. art. gutei

gută¹ (boală) s. f., g.-d. art. gutei

gută (med.) s. f.

GUTĂ s. v. apoplexie, ictus apoplectic, paralizie.

GUTĂ s. (MED.) podagră, (Transilv.) șui, (înv.) podalghie.

GUTĂ s. (MED.) podagră, (Transilv.) șui, (înv.) podalghie.

gută s. v. APOPLEXIE. ICTUS APOPLECTIC. PARALIZIE.

gută (gute), s. f. – 1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor. Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are gută).

gută, s.f. – (med.) Apoplexie, paralizie, dambla: „Du-te-n sărăcie, mută, / C-or muri boii de gută” (Bilțiu, 2006: 75). – Lat. gutta „picătură, lacrimă; bucățică” (Scriban; Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gută, s.f. – (med.) Apoplexie, paralizie, dambla. – Lat. gutta „picătură”, cf. ucr. gota „paralizie” (DER).