14 definiții pentru greață


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

greață sf [At: COD. VOR. 94/10 / Pl: ~ețuri, (înv) ~ețe / E: greu + ~eață cf îngrețoșa] 1 Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2 (Înv) Greutate. 3 (Înv; îlav) A ~ Anevoie. 4 (Im; îe) A(-i) fi cuiva ~ Exprimă situația cuiva care face un lucru cu neplăcere sau neatent. 5 (Irn; îae) Exprimă situația cuiva care evită să facă un anumit lucru. 6 (Fig) Sentiment de silă față de cineva sau de ceva.

GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2. Fig. Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eață.

GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2. Fig. Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eață.

GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație de vărsătură care însoțește, în genere, tulburări ale organelor digestive. Doamna Vorvoreanu se cutremură și se făcu verde de greață și de frică. DUMITRIU, N. 50. Nu știu ce mi-a trecut pe la nas, că-mi venea greață. STANCU, D. 177. 2. Fig. Scîrbă, dezgust, silă. Lăsă să cadă cu greață vorbe de întrebare. SADOVEANU, Z. C. 232. Lenau... a fost stăpînit de aceea ce numesc energic germanii: greața de a trăi. IONESCU-RION, C. 86. Apolon nici că-l băga în seamă; dară viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghișoară și să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109.

GREÁȚĂ gréțuri f. 1) Senzație neplăcută (însoțită de vomă), provocată, în special, de tulburări digestive. 2) fig. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; scârbă; dezgust; aversiune; silă; antipatie. [G.-D. greței] /greu + suf. ~eață

greață f. 1. poftă de a vărsa: îmi vine greață; 2. fig. mare desgust: mi-e greață de el. [Vechiu-rom. si macedo-rom. greață, greutate, anevoință («grăesc cu greață și am limba grea», Palia), s’a restrâns în limba modernă la o greutate a stomacului, la aplecate = lat. vulg. GREVITIA (v. greu)].

greáță f., pl. grețĭ (d. greŭ și suf. -eață, ca’n dulceață). Pornire de a vărsa alimentele din stomah: mĭ-e greață, îmĭ vine greață de grăsimea pe care am mîncat-o. Fig. Scîrbă, aversiune, dezgust: mĭ-e greață de mincĭună. Vechĭ. (Ps. Ș. 53, 12). Turburare, răscoală (vsl. mentežŭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

greáță s. f., g.-d. gréțe, art. gréței; pl. gréțuri

greáță s. f., g.-d. art. gréței; pl. gréțuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GREÁȚĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

GREÁȚĂ s. 1. (FIZIOL.) (pop.) plecate (pl.), (înv. și reg.) slădici. (A mâncat ceva care i-a produs ~.) 2. v. dezgust.

GREAȚĂ s. 1. (FIZIOL.) (pop.) plecate (pl.), (înv. și reg.) slădici. (A mîncat ceva care i-a produs ~.) 2. aversiune, dezgust, îngrețoșare, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins pentru...)

greață s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

greáță (-éțuri), s. f.1. (Înv.) Greutate, apăsare. – 2. Lehamite, silă. – 3. Scîrbă, greață. – Mr. greață. De la greu, sau mai curînd de la grea, cu suf. abstract -eață (DAR). Der. directă din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. – Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros); îngreța, vb. (a face silă); îngrețălui, vb. (a îngrețoșa); îngrețoșa, vb. (a face greață).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

greață, grețe s. f. persoană dezgustătoare / josnică.

Intrare: greață
greață1 (g.-d. grețe) substantiv feminin
substantiv feminin (F38.1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greață
  • greața
plural
  • grețuri
  • grețurile
genitiv-dativ singular
  • grețe
  • greței
plural
  • grețuri
  • grețurilor
vocativ singular
plural
greață2 (g.-d. greți) substantiv feminin
substantiv feminin (F95)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • greață
  • greața
plural
  • grețuri
  • grețurile
genitiv-dativ singular
  • greți
  • greții
plural
  • grețuri
  • grețurilor
vocativ singular
plural

greață

  • 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Doamna Vorvoreanu se cutremură și se făcu verde de greață și de frică. DUMITRIU, N. 50.
    • Nu știu ce mi-a trecut pe la nas, că-mi venea greață. STANCU, D. 177.
  • 2. figurat Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva.
    exemple
    • Lăsă să cadă cu greață vorbe de întrebare. SADOVEANU, Z. C. 232.
      surse: DLRLC
    • Lenau... a fost stăpînit de aceea ce numesc energic germanii: greața de a trăi. IONESCU-RION, C. 86.
      surse: DLRLC
    • Apolon nici că-l băga în seamă; dară viindu-i cu greață de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghișoară și să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Greu + sufix -eață.
    surse: DEX '98 DEX '09