19 definiții pentru glosă (subst.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

glo1 sf [At: EMINESCU, ap. DA / Pl: ~se / E: fr glose, ger Glosse, it glossa, lat glossa] 1 Explicare a sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere. 2 (Spc) Comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. 3 (Lpl) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 4 Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproduce în ordine inversă versurile primeia.

glo2 sf [At: CADE / Pl: ~se / E: nct] (Iht) Limbă de mare (Solea nasuta).

GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.

GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicație a unui text obscur sau a unui cuvînt rar, învechit ori greu de înțeles dintr-o scriere; (în special) notă explicativă la un cuvînt sau pasaj dintr-un manuscris (antic), făcută de un copist pe marginea manuscrisului. ♦ Comentariu, notă. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începînd de la a doua, comentează cîte un vers din prima strofă (versul comentat repetîndu-se la sfîrșitul strofei respective). Cu puțină vreme înainte de a fi scris «Glosa», Eminescu a scris vestitele lui satire. IONESCU-RION, C. 89.

GLÓSĂ s.f. 1. Explicația unui text obscur sau a unui cuvânt greu de înțeles. ♦ Comentariu, notă la un text. 2. Poezie cu formă fixă ale cărei versuri din prima strofă sunt comentate pe rând în câte o strofă următoare, ultima strofă conținând aceleași versuri ca și prima, însă în ordine inversă. [< fr. glose, cf. germ. Glosse, lat. glossa, gr. glossa].

GLÓSĂ ~e f. 1) Scurtă notă explicativă, care însoțește un cuvânt dificil sau un pasaj neînțeles dintr-un text; comentariu; adnotare. 2) Poezie de formă fixă, în care fiecare vers din prima strofă este comentat succesiv în strofele următoare, ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. /<lat. glossa, fr. glose, germ. Glosse

glosă f. vorbă obscură sau rară: glose slavo-române. ║ un fel de poezie în care versul final al fiecării strofe formează o strofă rimată ce conține tema și, ca atare, figurează în fruntea poeziei: glosă de Eminescu.

*glósă f., pl. e (vgr. glóssa și glôtta, limbă, vorbă arhaică saŭ rară; lat. glossa). Cuvînt rar saŭ obscur. Notă, explicațiunea unuĭ cuvînt orĭ unuĭ loc obscur (V. scolie). Un fel de poezie în care versu final al fie-căreĭ strofe formează altă strofă rimată care conține tema, și, ca atare, figurează în fruntea acesteĭ poeziĭ și, în ordine inversă, la urmă: glosa luĭ Eminescu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse

glósă s. f., g.-d. art. glósei; pl. glóse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GLÓSĂ s. comentariu, explicație, notă. (~ la un text.)

GLÓSĂ s. v. limbă-de-mare.

GLO s. comentariu, explicație, notă. (~ la un text.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GLÓSĂ s. f. (< fr. glose, cf. germ. Glosse, lat., gr. glossa „limbă”): explicare a sensului unui cuvânt sau al unui pasaj dintr-o scriere; comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text.

GLOSĂ (< fr. glose < lat. glossa; it. glossa ; germ. Glosse, după gr. glossa, limbă) 1 Poezie cu forma fixă, de origine spaniola după notația lui Lessing în Dramaturgia hamburgică, și alcătuită din tot atîtea strofe, cîte versuri are strofa inițială sau strofa temă, plus prima strofă cu versurile inversate. Caracteristic versificației glosei este dezvoltarea în strofele următoare a ideii din fiecare vers al strofei inițiale, cu care vers se și încheie. Strofa finală reia, inversate, versurile strofei inițiale. Fondul glosei este în general sentențios, avînd un caracter filozofic. În poezia noastră se cunosc două feluri de glosă; cea de tip francez a lui Boniface Hetrat, alcătuită din șase strofe, și cea de tip german, a lui M. Eminescu și M. Codreanu, care are zece strofe. Ex. Glossă de M. Eminescu Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine, Tu te-ntreabă și socoate, Nu spera și nu ai teamă Ce e val, ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe; Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? Tu așează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Cînd cu zgomote deșarte, Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limbă Recea cumpănă-a gîndirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naște Și o clipă ține poate; Pentru cine o cunoaște Toate-s vechi și nouă toate. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui; Joace unul și pe patru, Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plînge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce e rău și ce e bine. Viitorul și trecutul Sînt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe. Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-avem pe toate, Deci de-a lor zădărnicie Tu te-ntreabă și socoate. Căci acelorași mijloace Se supun cîte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă. Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă; Amăgit atît de-adese Nu spera și nu ai teamă. Nu spera, cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte; Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte. Teamă n-ai, căta-vor iarăși Între dînșii să se plece; Nu te prinde lor tovarăș; Ce e val, ca valul trece. Ca un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori în scenă Te momește în vîrteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating, să feri în lături, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă știi a lor măsură? Zică toți ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgești nimică, Tu rămîi la toate rece. Tu rămîi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă, Ce e val, ca valul trece, Nu spera și nu ai teamă; Te întreabă și socoate Ce e rău și ce e bine; Toate-s vechi și nouă toate; Vreme trece, vreme vine. 2 Termenul glosă este folosit și pentru acele note explicative, lămuritoare, ale unui pasaj obscur, note marginalii, interpretative, apărind adesea pe manuscrise greșit caligrafiate.

Intrare: glosă (subst.)
glosă1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • glo
  • glosa
plural
  • glose
  • glosele
genitiv-dativ singular
  • glose
  • glosei
plural
  • glose
  • gloselor
vocativ singular
plural

glosă (subst.)

  • 1. Explicarea sensului unui pasaj sau al unui cuvânt dintr-o scriere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: explicație
  • 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cu puțină vreme înainte de a fi scris «Glosa», Eminescu a scris vestitele lui satire. IONESCU-RION, C. 89.
      surse: DLRLC

etimologie: