ghint sn [At: DA / Pl: ~uri / E: pn gwint, ucr гвинт] 1 Șanț în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată. 2 (Iuz) Filet. 3 Cui sau piron cu capătul lat și proeminent Cf bold, țintă.

GHINT, ghinturi, s. n. 1. (Tehn.; mai ales la pl.) Șanț săpat în formă de elice în peretele interior al țevii unei arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe traiectorie. 2. Cui de fier, cu capătul lat și bulbucat.

GHINT ~uri n. 1) Șănțuleț elicoidal pe partea interioară a țevii unei arme de foc, menit să-i dea proiectilului o mișcare de rotație. 2) Cui de metal cu gămălie mare și bombată. /<pol. gwint, ucr. gvint

ghint n. scobitură înăuntrul unei arme de foc. [Rut. GVINT (din nemț. Gewinde)]. V. ghivint.

ghint n., pl. urĭ (pol. gwint, rut. gvint. V. ghivent). Pl. Șănțulețele spiralate din țeava uneĭ arme. Piron scurt și gros cu gămălia mare (nit).

ghint s. n., pl. ghinturi

ghint s. n., pl. ghinturi

ghint s. n., pl. ghinturi