15 definiții pentru geantă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

geantă1 sf [At: DOC. (1790), ap. ȘIO / Pl: genți, (înv) ~te, gente / E: tc čanta] 1 Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă mai ales dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care servește la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc. Si: (înv) tașcă Cf servietă. 2 Poșetă. 3 (Înv) Cartușieră.

GEÁNTĂ, genți, s. f. Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care servește la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc.; servietă. ♦ Poșetă. – Din tc. çanta.

GEÁNTĂ, genți, s. f. Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care servește la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc.; servietă. ♦ Poșetă. – Din tc. çanta.

GEÁNTĂ, genți, s. f. Obiect de piele, de pînză rezistentă sau de alt material, de obicei în formă dreptunghiulară, pentru purtat acte, cărți, corespondență etc.; servietă. Mi-am pus în geantă cărțile de cursuri ale acelei dimineți. SADOVEANU, N. F. 139. S-a putut întoarce cu geanta mai plină. REBREANU, R. I 82. Portofilul de ministru îi ca o geantă de vînător. ALECSANDRI, T. 1360. ♦ Poșetă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

geántă (servietă) s. f., g.-d. art. génții; pl. genți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GEÁNTĂ s. 1. v. servietă. 2. v. poșetă. 3. v. tașcă.

GEÁNTĂ s. v. cartușieră.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

geántă (génți), s. f. – Poșetă, servietă. – Mr. ceantă. Tc. canta (Șeineanu, II, 188), cf. ngr. τσάντα, bg. čanta.

GEÁNTĂ genți f. 1) Obiect, de obicei de formă dreptunghiulară, cu mâner și închizătoare, confecționat din piele sau din alt material, în care se poartă cărți, caiete sau hârtie de tot felul; servietă. 2) Obiect de acest fel, dar mai mic, în care femeile poartă banii și accesorii de toaletă; poșetă. [G.-D. genții] /<turc. çanta

geantă f. 1. geamantan mic pentru scrisori; 2. cartușieră: o geantă de vânători plină de fișicuri AL. [Turc. DJANTA].

geántă f., pl. gente și gențĭ (turc. čanta și ğanta, geantă; ngr. dziánta, bg. sîrb. čanta). Geamantan mic de pele, ca cela în care vînătoriĭ duc vînatu, curieriĭ scrisorile, baniĭ ș. a. și care se poartă atîrnat de umăr c’o curea orĭ are două toarte și se ține în mînă. Mold. Ghĭozdan școlăresc. V. cartușieră, tașcă, zăgîrnă.

geantă («pungă»), pl. genți

geántă (servietă) s. f., g.-d. art. génții; pl. genți

GEANTĂ s. 1. mapă, servietă. (Ține dosarele în ~.) 2. poșetă. (Scoate rujul din ~.) 3. tașcă. (Vînătorul purta o ~.)

Intrare: geantă
substantiv feminin (F65)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • geantă
  • geanta
plural
  • genți
  • gențile
genitiv-dativ singular
  • genți
  • genții
plural
  • genți
  • genților
vocativ singular
plural

geantă

  • 1. Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care servește la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: servietă diminutive: gentuliță gentuță 3 exemple
    exemple
    • Mi-am pus în geantă cărțile de cursuri ale acelei dimineți. SADOVEANU, N. F. 139.
      surse: DLRLC
    • S-a putut întoarce cu geanta mai plină. REBREANU, R. I 82.
      surse: DLRLC
    • Portofilul de ministru îi ca o geantă de vînător. ALECSANDRI, T. 1360.
      surse: DLRLC

etimologie: