gargară sf [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 39 / V: (pop) gâlg~ / Pl: ~re / E: ngr γαργάρα] 1 Clătire a gurii și a gâtului cu un lichid dezinfectant Si: (pfm) gargariseală. 2 Lichid, medicament cu care se face gargara (1) Si: gargarism. 3 (Fig; prt) Relatare fără șir, fără logică, ambiguă. 4 (Fig) Vorbărie fără susținere, pe care nu te poți baza (și care încearcă să distragă atenția).

GARGARĂ s. f. (Mai ales în legătură cu verbul «a face») Acțiunea de a-și clăti gîtul cu un lichid dezinfectant; lichid dezinfectant întrebuințat în acest scop. Gargară cu ceai de mușețel.

GARGARĂ ~e f. 1) Clătire a gurii și a gâtului cu un lichid dezinfectant. 2) Lichid dezinfectant folosit în acest scop. 3) fig. Relatare nedeslușită, lipsită de conținut și de logică. /<ngr. gargara

gargară f. medicament lichid cu care se gargarisește.

*gargáră f., pl. e (ngr. gargára, d. vgr. gárgara, n. pl., imit. ca și rom. gîlgîĭ). Medicament de clătit gura gîlgîindu-l.

galgară sf vz gălgară

gălgară sf [At: DDRF / V: gal~ / Pl: ~re / E: gâlgări] (Reg) 1 Flacără foarte mare. 2 (Fig) Persoană care spune baliverne, fleacuri, lucruri neserioase.

gălgară sf vz gargară

gargară s. f., g.-d. art. gargarei; pl. gargare

gargară s. f., g.-d. art. gargarei; pl. gargare

gargară s. f., g.-d. art. gargarei; pl. gargare

gargară (gargare), s. f. – Clătire a gurii. – Mr. gargară. Ngr. γαργάρα (DAR; Gáldi 193). – Der. gargarisi, vb. (a face gargară), din ngr. γαργαρίζω; gargariza, vb. (a face gargară), din fr. gargariser; gargariseală, s. f. (gargarism). Cf. REW 2414.

gargară s. f. sg. 1. vorbărie fără rost, pălăvrăgeală 2. laudă de sine

GARGARĂ s. (MED.) gargariseală. (Face ~.)

GARGARĂ s. (MED.) gargariseală. (Face ~.)