GAIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

gaie sf [At: BIBLIA, ap. TDRG / V: (înv) ca~, (reg) gae^[1] / Pl: găi / E: nct] 1 (Șîs ~ roșie) Pasăre răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, care se hrănește cu mamifere mici, păsări tinere, reptile, broaște și insecte (Milvus regalis) Si: (reg) cailă, puhoier, șorecar roșu, uligan. 2 (Șîs ~ cu coada crăpată) Pasăre mică, răpitoare, asemănătoare cu gaia (1) (Milvus ater) Si: (reg) cailă, uligan. 3 (Reg) Uliu. 4 (Pop; îe) Cu un ochi la ~ și cu altul la tigaie Chiorâș. 5 (Pop; îe) A se ține ~ după (sau de) cineva A se ține scai de cineva. 6 (Pop; îe) A merge (sau a veni) laie, ~ A merge în ceată, cu zgomot mare. 7 (Fam; îe) A lua ~ia pe cineva A o păți. 8 (Gmț; îe) A păpa -ia pe cineva A da de belea. 9 (Îcs) De-a (puia) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 10 (Îcs) De-a buba (sau mama) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 (Bot; îc) Iarba-găii Iarbă. corectat(ă)

GAIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Et. nec.

GAIE, găi, s. f. Pasăre migratoare din ordinul răpitoarelor, cu pene ruginii, cu ciocul coroiat și cu gheare puternice; se hrănește cu păsări, cu mamifere mici și cu mortăciuni (Milvus milvus). Porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, N. 20. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adînci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile ca o săgeată neagră și iute. HOGAȘ, M. N. 170. Și-a prins a se aduna pasări, fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe. RETEGANUL, P. V 65. ◊ De-a gaia sau de-a puia-gaia = numele unui joc de copii. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba-mija, de-a gaia, de-a cîrpa, și acestea se-ncheiau printr-o horă mare. GHICA, S. A. 59. Iată și Nicu, fiul meu, dragă Marghioliță... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba?... – Ba nu, băbacă... de-a puia-gaia. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ Expr. (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie = (a se uita) sașiu. A se ține gaie după (sau de) cineva = a se ține scai de cineva. Pe urmă s-a ținut iar gaie după mine... pînă la răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. CARAGIALE, O. I 47. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o, am (sau ai etc.) dat de bucluc. Acu ești al meu! acu te-a luat gaia! CARAGIALE, S. 29. A dat bărdaca peste cap, și, firește, numaideclt l-a luat gaia. id. P. 155.

GAIE găi f. Pasăre migratoare răpitoare, de talie medie, cu cioc puternic, încovoiat, având coadă lungă, bifurcată, și penaj brun-închis; șorliță. * A-l lua (pe cineva) gaia a nimeri într-o situație neplăcută; a o păți. De-a puia-gaia (sau de-a baba-gaia) v. BABĂ. A se ține ~ după cineva a deranja în permanență pe cineva. [Sil. ga-ie] /Orig. nec.

gaie f. 1. cea mai mică dintre păsările de pradă din genul șoimilor (Milvus regalis); a se ținea gaia după cineva, a nu-l slăbi o clipă: pe urmă s’a ținut iar gaie după mine CAR.; 2. înjurătură: lua-lar gaia!; a lua gaia pe cineva, a adormi CAR. (cf. aghiuță); 3. de-a mama gaia, un fel de joc de copii. [Lat. GAIA].

gaĭ, gaĭe adj. (mrom. gal, negru, d. vsl. galŭ, murdar, adică „negru”, ca și lat. sórdidus, murdar, față de înruditu germ. schwartz, negru. Gaĭ e dedus din pl. gaĭ fem. găĭ. V. gaiță). Trans. Negru (ca coloare la păsărĭ): cocoș gaĭ.

găĭe și (nord) cáĭe f., pl. ăĭ (ung. kánya, sîrb. kánja, rus. kánea, d. lat. cônia și cicônia, barză. V. Bern. 1, 483. Cp. și cu coroĭ, șoĭm, ulĭ și vindireŭ, toate ungureștĭ. Cp. și cu buligaĭ, uligaĭe). Un fel de șoĭm foarte rapace cu coada ca furca (milvus regalis). Hodorob de plasă întrebuințat la apă foarte mică (Dun. de jos). De-a gaĭa (saŭ de-a puĭa-gaĭa saŭ baba-gaĭa), un joc copilăresc care simulează cum cloșca îșĭ apără puiĭ cînd vine ulĭu. Adv. A te ținea gaĭe după (saŭ de) cineva, a te ținea scaĭ (cață). V. sorliță.

gaie s. f., art. gaia, g.-d. art. găii; pl. găi

gaie s. f., art. gaia, g.-d. art. găii; pl. găi

gaie s. f. (sil. ga-ie), art. gaia, g.-d. art. găii; pl. găi

gaie

gaie, găi.

GAIE s. v. cucă, erete, uliu.

GAIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, șorecar, șorliță, șurlicar, uligan, (prin Munt. și Olt.) șurligaie. 2. (art.) cloșca (art.), (Olt.) de-a cloața. (Jocul de copii numit ~.)

GAIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, șorecar, șorliță, șurlicar, uligan, (prin Munt. și Olt.) șurligaie. 2. (art.) cloșca (art.), (Olt.) de-a cloața. (Jocul de copii numit ~.)

gaie s. v. CUCĂ. ERETE. ULIU.

gaie (găi), s. f. – Pasăre răpitoare, uliu (Milvus regalis, Milvus ater). – Var. caie, (înv.) gaică. Mr. gaie „cioară”. Creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări. Coincidența cu lat. gaia „cioară” este întîmplătoare; rezultatul rom. nu corespunde nici semantic nici fonetic; pe de altă parte, semnificația din rom. arată că nu trebuie plecat de la un cuvînt care să se refere la specie, ci la vreo caracteristică în comun mai multor păsări. Totuși, lat. este considerată drept etimon al cuvîntului rom. de Pușcariu 693; Candrea-Dens.,708; REW 3640; Pascu, II, 241 și DAR; Pascu, Beiträge,17, preferă să plece de la lat. gavia. Var. caie poate să fi suferit influența sb. kanja „uliu” (Berneker 483). Der. gaiță, s. f. (cioară, Garrulus glandarius; Alunar, Nucifraga caryocatactes; uliu; persoană gureșă), probabil prin încrucișare cu galiță (după Cihac, II, 112; Șeineanu, Semasiol., 162; REW 3640 și DAR, ar fi vorba de un der. direct din sl., dar pierderea lui l nu este clară).

gaie, (gae), s.f. – (ornit.) Pasăre răpitoare (Milvus milvus); v. și caie. ♦ De-a pui-gaia, un joc de copii care simulează cum cloșca își apără puii când vine uliul. ♦ (top.) Balta găii, mlaștină în Suciu de Jos (Lăpuș). ♦ (onom.) Gae, Gaie, nume de familie (158 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări; fără nicio legătură cu lat. gaia (DER); din lat. gaia „cioară” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, Pascu, DA, cf. DER).

a o ține ca gaia-mațu expr. 1. a ține ceva strâns, ferm. 2. a insista în mod obsesiv într-o anumită direcție.