fuscel sm [At: SLAVICI, N. I, 54 / V: fușcel, fuștel, fuștei / Pl: ~ei / E: ml *fusticellus (< fustis „băț”, „țăruș”] (Mpl) 1 Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut Si: vergea, joardă. 2 (Ast; reg) Numele unei constelații formate din două linii paralele de câte trei stele (a cărei dispunere amintește de cea a fusceilor (1). 3 Fofează (8). 4 Parte a grapei nedefinită mai îndeaproape. 5 Speteaza loitrei la car. 6 Fiecare dintre vergelele verticale care formează loitrele unui car. 7 Fiecare dintre șipcile pridvorului, gardului sau ale altor îngrădituri Si: ostreț. 8 Fiecare dintre vergelele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 9 (Rar) Cotor de ceapă.

FUSCEL, fuscei, s. m. (Și în forma fuștel) 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. Ițele atîrnă de un băț numit fuștel. ȘEZ. VIII 146. 2. Fiecare din vergelele orizontale ale unei scări de lemn. Să se lase sărutată De atîtea ori deodată Cîți fuștei la scară sînt. COȘBUC, P. I. 201. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. Delii ce rup ursul în două parc-ar rupe un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, V. V. 219. – Variante: fușcel, fuștel (pl. și: (n.) fușteie, SLAVICI, N. I 54) s. m.

FUSCEL ~i m. 1) Fiecare dintre barele orizontale ale unei scări de lemn. 2) Vergea de lemn având diferite întrebuințări. /<lat. fusticellus

fucei smp vz fuscel

fușcel sm vz fuscel

fuștei sm vz fuscel

fuștel sm vz fuscel

fușteiu (fuștel) m. 1. pl. bețele vărîte între firele natrei; 2. cotor de ceapă; 3. Tr. spetează de scară, de loitră. [Lit. fuște mic; v. fustaș].

fușcél, V. fuștel.

fuștél m., pl. eĭ (lat. fûstellus, dim. d. fûstis, fuste. De aicĭ vine ung. fustely). Par maĭ mic. Cotor de ceapă (acela care poartă semințele). Spetează, treaptă de scară mobilă. Traversă la scoarța (laturea) căruțeĭ. Bețișor care separă ițele la stativă (numită și furcel). – Și fușcel m., și fușteĭ, n., pl. eĭe.

fuscel s. m., pl. fuscei, art. fusceii

fuscel s. m., pl. fuscei, art. fusceii

fuscel s. m., pl. fuscei

fuscel (pr. sce), pl. fuscei

FUSCEL s. v. bâtă, ciomag, cotoc, fofează, măciucă.

FUSCEL s. (TEHN.) 1. spiță, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ al unei scări de lemn.) 2. vergea, (reg.) joardă. (~ la războiul de țesut.) 3. (prin Transilv.) șiștoare. (~ la loitre.)

fuscel s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COTOC. FOFEAZĂ. MĂCIUCĂ.

FUSCEL s. (TEHN.) 1. spiță, treaptă, (reg.) cui, pretcă, stinghie. (~ al unei scări de lemn.) 2. vergea, (reg.) joardă. (~ la războiul de țesut.) 3. (prin Transilv.) șiștoare. (~ la loitre.)

FUȘTEL s. v. spetează.^[1]

fuștel s. v. SPETEAZĂ.^[1]

fuscel (fuscei), s. m. – 1. Vergea, nuia. – 2. Treaptă de scară. – 3. Vergea în general (la greblă, la loitra carului, la mașina de urzit). – 4. Tulpina de ceapă. – 5. Par, prăjină. – Var. fușcel, fuștel, fuștei. Lat. *fustĭcĕllus, dim. de la fustis (Candrea-Dens., 706; cf. Pușcariu 691; REW 3618; DAR). Fușoi, s. m. (tulpină) este rezultatul unei reduceri de la *fuscioi, ca fușeu, s. m. (șipcă, stinghie), de la *fusceu. Fîștiu, s. m. (tulpina de usturoi), pus în legătură de DAR cu fuște, este o var. contaminată de încrucișarea cu fîș. Der. foșălui, vb. (Bucov., a scărmăna lîna), probabil în loc de *fuscelui „a trece lîna printre dinții (fuscei) dărăcitorului”; foșălău, s. n. (Bucov., dărăcitor). – Din rom. provine mag. fustély (Candrea, Elemente, 404). Cf. fuște.

fuștel, feștei, (fuscel), s.m. – 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scara de lemn. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: „Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu, 1990: 8). – Var. a lui fuscel < lat. *fusticellus (< lat. fustis „băț, țăruș”) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. fustély (Candrea, cf. DER).

fuștel, feștei, (fuscel), s.n. – 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scară. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: „Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu 1990: 8). – Lat. *fusticellus (< fustis „băț, țăruș”).