18 definiții pentru fus (pl. -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fus1 sn [At: BIBLIA (1688), 57/1 / Pl: (1-3) ~e, (4-26) ~uri / E: ml fusus, (29- 30) după fr fuseau] 1 Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. 2 (Îla) În ~ În formă de fus1 (1) Si: fusiform. 3 Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. 4 (Țes; îs) ~ul suveicii Bețișor de care se fixează țeava în suveică Si: (pop) huludeț, lemnuș, surcel. 5 (Țes; îs) ~ul vârtelniței Axul (de lemn) al vârtelniței. 6 (Țes; Mun; îs) ~ele vârtelniței Fofeze (6). 7 (Țes; îs) ~ul sucalei Drug pe care se învârtește țeava sau mosorul. 8 (Țes; îs) ~ul urzitoarei Drug (de susținere) la urzitoare. 9 (Îs) ~ul de lemn (al morii) Osia morii de apă. 10 (Îs) ~ul (a)lergâtoarei și al zâcătoarei Părți ale morii nedefinite mai îndeaproape. 11 (Îs) ~ul de fier Piesă care pune în mișcare pietrele morii sau care învârtește roata Si: prăsnel. 12 (Îs) ~ul de fier sau ~ul prăsnelului Piesă care pune în mișcare roata morii de vânt. 13 (Îs) ~ul de lemn Piesă care pune în mișcare roata de apă și jugul ferăstrăului la joagăr. 14 (Îs) ~ul șteampului Arborele șteampului. 15 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 16 (Îs) ~ul osiei Parte a osiei care trece prin butuc. 17 Axul roții olarului. 18 (Teh) Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii. care se sprijină și se rotește într-un palier. 19 (Pop; d. fasole; îe) A face ~ A face vrej. 20 (Îvp) Braț al unui sfeșnic. 21 (Iht; Olt) Fusar (Aspro streber) 22 (Iht; Olt) Pietrar (Aspro zingel). 23 Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 24 Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 25 Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 26 (Iuz) Aparat de gimnastică alcătuit dintr-o bară orizontală susținută pe doi stâlpi Cf bârnă. 27 (Reg; lpl) Carâmbii scării. 28 (Pfm) Picioare lungi și subțiri. 29 (Gmt; îs) ~ sferic Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. 30 (Îs) ~ orar Fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane.

fus2 sn [At: DA ms / Pl: ~uri, ~e / E: ger Fuss] (Ind) 1 Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2. 2 Bucată de piele având suprafața unui fus2 (1).

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = porțiune din suprafața globului pământesc cuprinsă între două meridiane ale căror longitudini diferă cu 15°. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.

FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.

FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).

FUS1, (I) fuse și (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă pe care se înfășoară firul de tors, avînd forma unui bețișor rotund, lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit, cu cel de jos rotunjit (și înțepenit într-o rotiță). Întreg norodul ia aminte Și-ascultă jalnica poveste Și fusul se oprește-n mîna Înduioșatelor neveste. GOGA, P. 24. Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. DELAVRANCEA, A. 6. Fata moșneagului... torcea cîte-un ciur plin de fuse. CREANGĂ, P. 284. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus, fusiform. Ceilalți concurenți... toți vor fi fiind, desigur, cu pieptul lat, cu mușchii în fus și cu tendoane elastice. C.PETRESCU, Î. II 216. 2. (În industria textilă) Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară ața. Zbîrnîie fusele, cîntă curelele, Zumzăie firele, subțirelele. DEȘLIU, G. 47. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă ca formă cu fusul (I). Fusul suveicii. Fusul vîrtelniței. 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. Fusul morii. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, ax sau osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui arbore, de la bază pînă la vîrf, fără crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fără inel. 6. (În expr.) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fus sferic al pămîntului, corespunzător axei polilor și avînd unghiul diedru de cincisprezece grade (cu care se rotește pămîntul într-o oră).

FUS2, fuse și fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură de arie pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele avînd această suprafață.

FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)

FUS2 ~uri n. 1) Parte a unei mașini care asigură primirea sau transmiterea unei mișcări de rotație. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază și capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus

FUS3 ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeței pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafață. /<germ. Fuss

fus n. 1. mică unealtă pe care se dapănă și se răsucește firul la tors; 2. prin analogie, partea osiei ce trece prin butucul roții; 3. grindeiul ce pune moara în mișcare; 4. (Oltenia) Zool. pietrar (după forma corpului său). [Lat. FUSUS].

fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri

fus, pl. fusuri (mecanică etc.)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spetează.

FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)

FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. ax, osie. (~ este un organ de mașină.) 3. grindei, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul rotii de la moara de apă.) 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stîrciog. (~ la vîrtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)

fus s. v. FUSAR. FUSAR MARE. PIETRAR. SPETEAZĂ.

Intrare: fus (pl. -uri)
fus (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fus
  • fusul
  • fusu‑
plural
  • fusuri
  • fusurile
genitiv-dativ singular
  • fus
  • fusului
plural
  • fusuri
  • fusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)