frustrare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 617 / Pl: ~rări / E: frustra] 1 Privare a cuiva de un drept care i se cuvenea Si: (rar) frustrație (1), păgubire. 2 Privare a cuiva de o satisfacție (sexuală) Si: frustrație (2). 3 (Pex) Înșelare. 4 (Pex) Dezamăgire. 5 (Psh; ccr) Stare a unui individ care, din cauza unei piedici sau a unei inhibiții, nu-și poate realiza o dorință sau satisface o plăcere (sexuală) Si: (rar) frustrație (5).

FRUSTRARE, frustrări, s. f. Acțiunea de a frustra.

FRUSTRARE s.f. Acțiunea de a frustra și rezultatul ei; frustrație. [< frustra].

*frustrațiúne f. (lat. frustrátio, -ónis). Acțiunea de a frustra. – Și -áție, dar ob. -áre.

frustrare s. f., g.-d. art. frustrării; pl. frustrări

frustrare s. f., g.-d. art. frustrării; pl. frustrări

frustrare s. f., g.-d. art. frustrării; pl. frustrări

FRUSTRARE s. frustrație. (Sentiment de ~.)

FRUSTRÁRE (< frustra, după fr.) s. f. 1. Acțiunea de a frustra și rezultatul ei. 2. (PSIH., SOCIOL.) Stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație.