16 definiții pentru frontieră fruntarie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniță, hotar. [Pr.: -ti-e-.Var.: (înv.) fruntárie s. f.] – Din fr. frontière.

FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său; graniță, hotar. [Pr.: -ti-e-.Var.: (înv.) fruntárie s. f.] – Din fr. frontière.

frontie sf [At: MAIORESCU, D. IV, 390 / P: ~ti-e~ / V: (înv) fruntarie / Pl: ~re / E: frontièrei] 1 Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său Si: graniță, hotar. 2 (Fig) Limită între două lucruri diferite. 3 (Fig; mpl) Ceea ce delimiteză un câmp de acțiune, un domeniu. 4 (Mat) Mulțime de elemente care limitează un domeniu.

FRONTIÉRĂ, frontiere, s. f. Limită între două țări; graniță, hotar. Viză pentru trecerea frontierei. – Pronunțat: -ti-e-.

FRONTIÉRĂ s.f. 1. Hotar între state; graniță. 2. (Mat.) Mulțime de elemente care limitează un domeniu. [Pron. -ti-e-. / < fr. frontière].

FRONTIÉRĂ s. f. 1. linie naturală sau convențională care delimitează teritoriul unui stat; graniță. 2. (fig.) limită. 3. (mat.) mulțime de elemente care limitează un domeniu. (< fr. frontière)

FRONTIÉRĂ ~e f. Linie de demarcație naturală sau convențională care desparte diferite țări; graniță; hotar. [G.-D. frontierei; Sil. -ti-e-] /<fr. frontiere

frontiéră f., pl. e (fr. frontière, it. frontiera. V. frunte). Hotar, limită între țărĭ, fruntarie.

FRUNTÁRIE s. f. v. frontieră.

FRUNTÁRIE s. f. v. frontieră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

frontiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. frontiérei; pl. frontiére

frontiéră s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. frontiérei; pl. frontiére

obelísc-frontiéră s. n. (sil. -ti-e-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FRONTIÉRĂ s. graniță, hotar, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.)

FRONTIE s. graniță, hotar, limită teritorială, (înv. și pop.) margine, (înv.) confinii (pl.), cordon, fruntarie, miezuină. (~ a unui stat.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FRONTIÉRĂ (< fr.) s. f. 1. (Dr.) Linie naturală sau convențională trasată între diferite puncte de pe suprafața globului, care delimitează teritoriul unui stat de teritoriul altui stat, de marea liberă, de spațiul cosmic (în înălțime). F. delimitează juridic cadrul în care statul își exercită suveranitatea sa deplină și exclusivă. F. de stat sunt inviolabile, ca și teritoriul de stat, respectarea lor fiind o condiție sine qua non a promovării unor relații normale, de cooperare și securitate între state. ◊ (EC.) F. vamală = limită până la care se aplică regimul vamal al unui stat sau al unei uniuni vamale; ea poate să nu coincidă cu cea națională, în cazul în care anumite porțiuni din teritoriul național (porturi, zone libere) sunt exceptate de la aplicarea regimului vamal sau în cazul uniunilor vamale. 2. (MAT.) Frontiera unei mulțimi = mulțimea punctelor cu proprietatea că orice vecinătate a lor conține puncte din mulțime și din complementara sa.

MEDICI FĂRĂ FRONTIERE, asociație nonguvernamentală, fondată în 1971, formată din medici și personal auxiliar, având ca scop acordarea de asistență medicală unor populații care au ori au avut de suferit de pe urma războaielor sau a unor calamități naturale.

Intrare: frontieră
frontieră substantiv feminin
  • silabație: fron-ti-e-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frontie
  • frontiera
plural
  • frontiere
  • frontierele
genitiv-dativ singular
  • frontiere
  • frontierei
plural
  • frontiere
  • frontierelor
vocativ singular
plural
fruntarie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fruntarie
  • fruntaria
plural
  • fruntarii
  • fruntariile
genitiv-dativ singular
  • fruntarii
  • fruntariei
plural
  • fruntarii
  • fruntariilor
vocativ singular
plural

frontieră fruntarie

  • 1. Linie naturală sau convențională care desparte teritoriul unui stat de teritoriul altor state sau de întinderi de apă care nu fac parte din teritoriul său.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: graniță hotar un exemplu
    exemple
    • Viză pentru trecerea frontierei.
      surse: DLRLC
  • surse: MDN '00
  • 3. matematică Mulțime de elemente care limitează un domeniu.
    surse: DN

etimologie: