frontal, ~ă [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / Pl: ~i, ~e/ E: fr frontal] 1 a (Atm) Care ține de regiunea frunții. 2 sn (Atm) Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 3 (Rar) Parte proeminentă a unui obiect. 4 a Din față. 5 av În față. 6 a (Min; îs) Abataj ~ Abataj al minereului făcut pe un front (14) foarte lung în direcția filonului. 7 a (Pex; îae) Locul unde se execută un abataj frontal (6). 8 a (Met) Referitor la front (18). 9 a (Gmt; îs) Plan ~ Plan paralel cu planul vertical de referință pe care se proiectează un solid. 10-11 sf, a (Gmt; șîs dreaptă ~ă) (Dreaptă) paralelă cu planul vertical de referință.

FRONTAL, -Ă, frontali, -e, adj. 1. Care ține de regiunea frunții. Leziune frontală. Os frontal. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminentă a unui obiect. Goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al săniei. REBREANU, R. I 216. 2. Din față, așezat în față. Atac frontal de infanterie. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung, în direcția filonului; p. ext. locul unde se execută o astfel de operație. Abatajul lui Trifan este un abataj frontal și se anunță prin uruitul de rîșniță uriașă al crațărului. BOGZA, V. J. 110.

FRONTAL, -Ă adj. 1. Din regiunea frunții. 2. Din (așezat în) față. ◊ Abataj frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; (p. ext.) locul unde se execută o astfel de operație. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. Parte proeminentă a unui obiect. [< fr. frontal].

FRONTAL, -Ă I. adj. 1. din regiunea frunții. ◊ (s. n.) mușchi al frunții. 2. din, așezat în față. ♦ abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție. ◊ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite. 2. parte proeminentă a unui obiect. (< fr. frontal)

FRONTAL² ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de frunte; propriu frunții. Os ~. 2) Care se află dinainte; din față; din frunte. /<fr. frontal

FRONTAL³ ~ă (~i, ~e) mil. Care ține de front; propriu frontului. ◊ Control ~ control efectuat pe un front larg (sub toate aspectele). /<fr. frontal

frontal a. ce ține de frunte: os frontal.

*frontál, -ă adj. (lat. frontalis). De la frunte: os frontal, vînă frontală.

frontal adj. m., pl. frontali; f. frontală, pl. frontale

frontal adj. m., pl. frontali; f. frontală, pl. frontale

frontal adj. m., pl. frontali; f. sg. frontală, pl. frontale

FRONTAL adv. v. pieptiș.

FRONTAL adv. direct, pieptiș. (Urcă dealul ~.)