frățietate sfs [At: ȘINCAI, HR. I, 235/7 / P: ~ți-e~ / E: frăție + -tate] (Înv) 1 Fraternitate. 2 (Pop; la vocativ) Frate (15). 3 (Înv) Frăție (1).

FRĂȚIETATE s. f. (Învechit) Frăție. Noi l-am îmbibat cu principiile noastre de frățietate. ALECSANDRI, T. 1656.

frăție sf [At: COD. VOR. 148/12 / Pl: ~ii / E: frate + -ie] 1 (Rar) Legătură de rudenie între frați Si: (înv) frățietate (3). 2 Iubire frățească. 3 Devotament frățesc. 4 Prietenie strânsă Si: fraternitate 5 (Îvp; îs) ~ de cruce Prietenie până la moarte, întărită prin jurământ Si: (îvp) fârtăție. 6 (Îas) Haiducie. 7 Tovărășie. 8 Nume dat unor comunități religioase sau laice. 9 (Ist; îs) ~ii muncitorești Asociații muncitorești apărute în Germania în anul 1848. 10 (Trs; înv; ccr) Rudă. 11 (Trs; înv; îe) A-i fi ~ (cuiva) A-i fi rudă (cuiva). 12 (Trs; înv) Rudenie. 13 Călugărie. 14 (Csc) Comunitate de călugări sau de călugărițe Si: (înv) frățime (1). 15 (Înv; art; urmat de un adjectiv posesiv) Formulă cu care călugării se adresau unul altuia. 16 (Îvp; la vocativ) Frate (15).

frățíe f. Calitatea de frate, fraternitate. Fig. Mare amiciție (între oamenĭ, clase sociale ș. a.). Frățietate, barb. al Românilor din foasta Austro-Ungarie.

frățietate (desp. -ți-e-) s. f., g.-d. art. frățietății

frățietate (-ți-e-) s. f., g.-d. art. frățietății

frățietate s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. frățietății

FRĂȚIETATE s. v. fraternitate, frăție, înfrățire.

frățietate s. v. FRATERNITATE. FRĂȚIE. ÎNFRĂȚIRE.