fótă f., pl. e (turc. fotá, d. ar. futa, stofă vărgată adusă din India, ștergar de șters la baĭe; alb. bg. sîrb. futa, fotă; pol. fota, astar; rus. fota, văl; ngr. futâs, fotă; ung. futa, pînză; sp. fota, mantilă). Vechĭ. O stofă vărgată din care se făceaŭ fote. Șervet, peșchir. Azĭ. Pestelcă lungă de lînă ornată cu cusuturĭ și fluturĭ pe care țărancele o întrebuințează în loc de rochĭe punînd una înainte, și alta înapoĭ. – Fota din ainte se maĭ numește în est și zavelcă și prestelcă, cea din apoĭ vîlnic și opreg. În est se numeștze catrință (fie că-ĭ una, fie că-s doŭă), în vest cretință, în Trans. și păstură și zadie, în Bas. și peștiman. Pe unde se poartă doŭă fote, portu e maĭ frumos; pe unde se poartă una singură care învălătucește picĭoarele (Munt. est, Mold.) e maĭ urît.