fotografie sf [At: BACOVIA. O. 227 / Pl: ~ii / E: fr photographie] 1 Tehnica fotografierii (1). 2 Imagine pozitivă a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică și obținută prin fotografiere (1). 3 (Îs) ~ aeriană Fotografie (2) luată dintr-un vehicul aerian (avion, dirijabil, balon) sau dintr-un punct de la înălțime. 4 (Îs) ~ în culori Fotografie (2) pentru care se utilizează un material sensibil special (cu mai multe straturi sensibile la culori diferite), care reproduce la developare imagini pozitive colorate identic cu originalul fotografiat. 5 (Îs) ~ panoramică Fotografie (2) cuprinzând o mare întindere din turul de orizont care se deschide în jurul unui punct dominant. 6 (Îs) ~ii stereoscopice Perechi de fotografii obținute cu ajutorul unei camere stereoscopice, servind la redarea în relief a imaginilor obiectelor fotografiate atunci când imaginile respective sunt examinate la stereoscop. 7 (Cig; îs) ~ de platou Fotografie (2) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc.

FOTOGRAFIE, fotografii, s. f. Imagine a unei ființe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hîrtie fotografică și obținută prin fotografiere. Vedeți, aici se află o fotografie de familie. STANCU, U.R.S.S. 24. Pe perete [erau] fotografii în rame. PAS, Z. I 68. Din cînd în cînd, scotea o fotografie cu colțurile îndoite dintr-un carnet coșcovit și uzat. C. PETRESCU, A. 365. ♦ Tehnica fotografierii.

FOTOGRAFIE s.f. 1. Arta și tehnica de a fixa pe o suprafață sensibilă la acțiunea luminii, cu ajutorul unei lentile convergente, o imagine produsă într-o cameră obscură, care apoi se poate reproduce prin copierea clișeului negativ pe care a fost imprimată; tehnica fotografierii. 2. Imagine a unei priveliști, a unei ființe, a unui obiect etc. fixată pe hîrtie fotografică. [Gen. -iei. / < fr. photographie, cf. gr. phos – lumină, graphein – a scrie].

FOTOGRAFIE s. f. 1. arta și tehnica fotografierii. 2. imagine fixată pe hârtie fotografică; foto². ♦ ~ de platou = fotografie în timpul realizării filmului pentru asigurarea racordului dintre cadre și secvențe, pentru publicitate etc. (< fr. photographie)

FOTOGRAFIE ~i f. 1) Imagine obținută pe o hârtie fotosensibilă prin reproducerea acesteia de pe o peliculă fotografică. 2) Tehnica și arta fotografierii. [Art. fotografia; G.-D. fotografiei; Sil. -fi-e] /<fr. photographie

fotografie f. 1. arta de a fixa, cu ajutorul luminei, imaginea unui obiect formată în fundul camerei obscure pe o placă de argint, de hârtie sau de sticlă: fotografia s’a numit mult timp dagherotipie; 2. imagine astfel reprodusă: o frumoasă fotografie.

*fotografíe f. (vgr. phôs, photós, lumină, și grafie). Știința de a fixa pe o placă impresionabilă la lumină imaginile obținute pin ajutoru uneĭ camere obscure: a învăța fotografia. Figură făcută în acest mod: a încadra o fotografie. – Fotografia, descoperită la 1829 de Niepce și Daguerre (și numită la început daguerrotipie), apoĭ și de Talbot, se bazează pe proprietatea pe care o aŭ niște anumite sărurĭ, maĭ ales bromura de argint, de a fi împresionate și înegrite de lumina solară. O placă de sticlă saŭ de gelatină, acoperită c’o preparațiune făcută potrivit de sensibilă cu bromură de argint și expusă la lumină într’o cameră obscură, primește decĭ impresiunea obĭectelor exterioare supt forma uneĭ imaginĭ răsturnate, pe care un tratament chimic convenabil o face să apară în negru. În această imagine negativă saŭ clișeŭ, părțile cele foarte luminate ale obĭectuluĭ se arată foarte negre, și părțile obscure foarte luminate saŭ albe. De aicĭ în ainte, ajunge să aplicĭ pe acest clișeu o hîrtie tot făcută sensibilă și să expuĭ la lumină tot. Atuncĭ lumina, care e inegal cernută, duce pe hîrtie imaginea exactă (saŭ pozitivă) a obĭectuluĭ. Orĭ-ce aparat fotografic se compune din treĭ părțĭ esențiale: 1. un obĭectiv, compus dintr’una saŭ maĭ multe lentile destinate să asigure rectitudinea și fineța imaginiĭ (acest obĭectiv are în general, un obturator); 2. o cameră obscură, a căreĭ lungime poate varia adese-orĭ pin ajutoru uneĭ foĭ (burduf care seamănă a armonică), ca să asigure claritatea imaginiĭ pintr’o punere la punct prealabilă; 3. un cadru de purtat plăcile, adese-orĭ acoperit c’o perdea. Obținerea uneĭ probe fotografice necesită următoarele operațiunĭ principale: așezarea, cînd operatoru trebuĭe să calculeze, după luminarea obĭectuluĭ, timpu pe care trebuĭe să-l lase acțiuniĭ luminiĭ; dezvoltarea (desfășurarea, ca barbarizm developarea) negativuluĭ (la lumina roșie a laboratoruluĭ) pin ajutoru unuĭ lichid revelator, apoĭ fixarea pintr’o disoluțiune de iposulfit de sodiŭ; în fine tragerea, punerea probeĭ pozitive la cadru cu plăcĭ, expunînd la lumină hîrtia sensibilă pusă în apoĭa clișeuluĭ negativ. Această probă pozitivă maĭ trebuĭe virată și fixată. Fotografia, foarte perfecționată astăzĭ, a ajuns să reproducă, grație procedurilor luĭ Becquerel și Lippmann, chear coloarea obĭectelor.

fotografie-document s. f. (foto) Fotografie cu caracter de document ◊ „Fotografiile-document pe care le înscrie genericul ca și cele câteva secvențe de la început și din final, extrase din vechi jurnale cinematografice – autentice mărturii ale epocii – nu modifică nici ele factura acestei pseudocronici istorice.” Sc. 27 VIII 65 p. 1. ◊ „Este vorba de două fotografii-document, una înfățișând explozia unei bombe atomice (Bikini 1946), alta lagărul de concentrare de la Dachau.” R.lit. 13 V 71 p. 9; v. și R.l. 13 IV 79 p. 6; v. și UNICEF //din fotografie + document//

fotografie (desp. -to-gra-) s. f., art. fotografia, g.-d. art. fotografiei; pl. fotografii, art. fotografiile (desp. -fi-i-)

fotografie (-to-gra-) s. f., art. fotografia, g.-d. art. fotografiei; pl. fotografii

fotografie s. f. (sil. -gra-) → grafie

FOTOGRAFIE s. (FOTO) (pop.) poză.

FOTOGRAFIE s. (FOTO) (pop.) poză.

fotografie (fotografii), s. f. – Imagine pozitivă obținută pe hîrtie prin fotografiere. Fr. photographie. – Der. (din fr.) fotograf, s. m.; fotografia, vb. (refl., Arg., a se strica), pentru al cărui ultim sens cf. Graur, BL, VI, 146; fotografic, adj.

FOTOGRAFIE AERIANĂ imagine a unei porțiuni de teren obținută dintr-o aeronavă cu ajutorul camerelor aerofotogrametrice. Fotografiile aeriene pot fi: plane (axa de fotografiere este orientată vertical sau înclinată față de verticală cu 3° pentru scopuri topografice și cu 25° pentru cercetare); de perspectivă (panoramică – când axa de fotografiere este înclinată față de verticală la un unghi mai mare 25°); stereoscopică (permite evidențierea în condiții mai bune a formelor de relief). Pe baza fotografiilor aeriene se pot face măsurători precise asupra obiectivelor pe care le reproduc. Sin. fotogramă.

FOTO- „lumină, fosforescență, iradiație, iluminație, fotografie”. ◊ gr. phos, photos „lumină” > fr. photo-, germ. id., engl. id., it. foto- > rom. foto-. □ ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., procedeu manual de pregătire a unei forme de tipar plan, folosind ca original o fotografie și pentru lucru o cerneală autografică sau tuș litografic; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele luminii asupra biologiei ființelor vii; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai tîrziu la viața aeriană din mediul luminos; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat utilizat la realizarea automată a hărților pe bază de fotograme; ~chineză (~cineză, ~kineză) (v. -chineză), s. f., provocare a mișcării unui organ sau organism vegetal pe calea mișcării bruște a intensității luminii; ~chinograf (~kinograf) (v. chino-₁, v. -graf), s. n., instrument care permite analiza și studierea mișcărilor fizice cu ajutorul filmului; ~chinogramă (~kinogramă) (v. chino-₁, v. -gramă), s. f., imagine obținută la fotochinograf; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie care se datorează insuficienței luminii; ~clinie (v. -clinie), s. f., curbare în jos a frunzelor sau a lăstarilor sub influența gradului de luminozitate sau a direcției razelor de lumină; ~coagulograf (v. coagulo-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurat coagularea sîngelui; ~colografie (v. colo-₁, v. -grafie), s. f., metodă de tipărire la care se utilizează un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii; ~colorimetru (v. colori-, v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea concentrației unei soluții colorate cu ajutorul luminii; ~colposcopie (v. colpo-, v. -scopie), s. f., colposcopie cu înregistrarea fotografică a imaginilor; ~crom (v. -crom), adj., s. m., (corp) care își modifică culoarea sub acțiunea luminii; ~cromatic (v. -cromatic), adj., a cărui cromaticitate este în funcție de luminozitate; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de reproducere fotografică în culori; ~cromogeni (v. cromo-, v. -gen₁), s. m. pl., grup de bacterii nespecifice și patogene; caracterizate prin capacitatea de a elabora, numai în prezența luminii, un pigment galben; ~cromografie (v. cromo-, v. -grafie), s. f., metodă de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori; ~cromotipografie (v. cromo-, v. tipo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere fotomecanică a culorilor pentru ilustrarea publicațiilor; ~cromoxilografie (v. cromo-, v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere în culori cu clișee gravate în lemn; ~cronograf (v. crono-, v. -graf), s. n., aparat fotografic utilizat la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre substanțe) cu efect asupra celulelor vii numai în prezența luminii; ~dinamie (v. -dinamie), s. f., efect stimulator al luminii asupra organismelor vegetale; ~dineză (v. -dineză), s. f., declanșare a curenților de rotație din citoplasmă sub influența luminii; ~diodă (v. di-, v. -odă), s. f., 1. Diodă a cărei funcționare depinde de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2. Celulă fotoelectrică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate vegetală sau animală sub influența luminii; ~fază (v. -fază), s. f., stadiu în dezvoltarea plantelor, caracterizat printr-o cerință deosebită pentru temperatura optimă și pentru intensitatea și durata luminii; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre vegetale) care crește și se dezvoltă în locuri însorite; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în stațiunile ecologice însorite; sin. heliofite; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă fotofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică față de lumină; ~fon (v. -fon), s. n., instalație care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., procedeu de transmitere a sunetelor cu ajutorul fotofonului; ~for (v. -for), adj., care posedă sau care poartă o sursă de lumină; ~foreză (v. -foreză), s. f., deplasare a particulelor microscopice sub acțiunea unui flux puternic de lumină; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre bacterii) care produce lumină; ~geneză (v. -geneză), s. f., fotogenie*; ~genic (v. -genic), adj., care impresionează bine placa fotografică; ~genie (v. -genie₁), s. f., producere de lumină; sin. fotogeneză; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., metodă de cercetare geologică pe bază fotografică; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instrument cu care se efectuează măsurători unghiulare pe fotograme; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fotografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu tehnic care permite obținerea imaginii pozitive a obiectelor prin acțiunea luminii pe o suprafață sensibilă; ~grafotip (v. grafo-, v. -tip), s. n., 1. Fotografie a exemplarului vegetal tipic. 2. Tip de taxon stabilit pe baza unei ilustrații fotografice; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Probă fotografică pozitivă. 2. Fiecare imagine a unui film. 3. Fotografie specială, luată din avion, utilizată în topografie și cartografie; ~laparoscopie (v. laparo-, v. -scopie), s. f., tip de laparoscopie cu înregistrare fotografică a imaginilor; ~linotip (v. lino-₁, v. -tip), s. n., mașină de culegere fotografică; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de preparare a formelor de tipar prin fotografierea pe o piatră litografică; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere chimică a unei substanțe sub acțiunea luminii. 2. Orînduire a granulelor de clorofilă sub acțiunea luminii; ~metalografie (v. metalo-, v. -grafie), s. f., procedeu de imprimare tipografică a hărților și a desenelor, constînd în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele de măsurare a intensității surselor luminoase; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument pentru determinarea sensibilității retiniene la lumină. 2. Instrument pentru măsurarea intensității radiațiilor luminoase; ~microscopie (v. micro-, v. -scopie), s. f., metodă de înregistrare fotografică a preparatelor microscopice; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfogenetice suferite de ființele vii sub acțiunea luminii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a plantelor ca răspuns la un excitant luminos difuz; sin. helionastie; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., inflamație simultană a corneei și a conjunctivei, produsă de radiațiile ultraviolete; ~patie (v. -patie), s. f., fototaxie (1); ~perspectograf (v. perspecto-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de transformare plană a fotogramelor, în vederea obținerii de hărți topografice a zonelor terestre plane, dar înclinate; ~plagiotrop (v. plagio-, v. -trop), adj., (despre frunze) cu așezare oblică față de sursa de lumină; sin. fotoplagiotropic; ~plagiotropic (v. plagio-, v. -tropic), adj., fotoplagiotrop*; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat exterior al soarelui sau ai unei stele, care radiază lumină; ~stat (v. -stat), s. n., reproducere fotografică a unui document, realizată doar printr-o singură operație; ~stereograf (v. stereo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric de fotorestituție, bazat pe principiul vederii stereoscopice, fiind înzestrat cu o lunetă stereoscopică de vizare; ~stereogramă (v. stereo-, v. -gramă), s. f., ansamblu de două fotograme corespondente care conțin același obiect din fotoperspectivă realizată din două puncte de stație vecine; ~stereotecă (v. stereo-, v. -tecă), s. f., colecție de fotostereograme spațiale, care conține o regiune terestră dată; ~stereotomie (v. stereo-, v. -tomie), s. f., metodă de cercetare în antropologie, bazată pe fotografierea în trei dimensiuni; ~stetoscop (v. steto-, v. -scop), s. n., instrument medical bazat pe transformarea sunetelor în impulsuri luminoase și utilizat pentru analiza zgomotelor cordului fetal; ~taxie (v. -taxie), s. f., 1. Mișcări de orientare a organelor vegetale în direcția razelor de lumină; sin. fotopatie. 2. Deplasare a unor organisme vegetale inferioare după direcția razelor de lumină într-un mediu inegal iluminat. 3. Reacție a protoplasmei la lumină; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de fotograme sau de fotografii, organizată sistematic; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., sistem de transmisie a convorbirilor telefonice, folosind modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroșii; ~telegraf (v. tele-, v. -graf), s. n., aparat folosit în fototelegrafie; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., transmitere la distanță a imaginilor, a desenelor, a textelor etc. cu ajutorul telegrafiei; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., probă obținută de fototelegraf; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical care folosește radiații luminoase; ~termometru (v. termo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor din mediile inaccesibile; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică simultană a radiațiilor luminoase și a radiațiilor calorice; ~tip (v. -tip), s. n., fotografie a exemplarului vegetal tipic; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de fotocolografie prin care se realizează reproduceri în diverse cerneluri; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., aplicație a fotogrammetriei la topografie; ~trof (v. -trof), adj., (despre organisme) care sintetizează substanțe organice cu ajutorul energiei obținute din lumina solară; sin. fototrofic; ~trofie (v. -trofie), s. f., 1. Sintetizare a substanțelor organice cu ajutorul energiei luminoase. 2. Dezvoltare mai viguroasă a unei părți din organul unei plante datorită unei luminozități mai pronunțate; ~trop (v. -trop), adj., (despre organisme) care se orientează în direcția izvorului de lumină; sin. fototropic; ~tropic (v. -tropic), adj., fototrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., schimbare reversibilă a culorii unui compus cristalizat sub acțiunea luminii; sin. fototropism; ~xen (v. -xen), adj., (despre animale) care manifestă indiferență față de prezența unei anumite intensități luminoase; ~xilografie (v. xilo-, v. -grafie), s. f., procedeu tipografic de copiere a negativului unei fotografii pe o placă de lemn.^[1]