12 definiții pentru fluor F


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fluor sn [At: LTR / P: flu-or / E: fr fluor] Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor.

FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.

FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.

FLUÓR s. n. Metaloid gazos, de culoare galbenă-verzuie, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. Fluorul atacă sticla.

FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor].

FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor)

FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor

fluor n. corp simplu chimic, izolat în 1866 în stare de gaz ușor colorat.

*fluór n. (lat. fluor, curgere, d. flúere, a curge). Chim. Un gaz incolor monovalent foarte subtil. Nu se găsește liber, ci numaĭ combinat cu calciu (fluorină), cu aluminiu și sodiu (criolină), cu fosfatu de calciŭ (apatită) și cu silicatu de aluminiŭ (topaz), precum și în oase și în smalțu dinților. Moissan l-a izolat la 1887. Pute și distruge toate felurile de vase. Greutatea atomică: 19. Min. Cristal divers colorat care imitează petrele prețioase, numit și spat de fluor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FLUÓR (< fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219°C, p. t. -188,1°C), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.

Intrare: fluor
  • silabație: flu-or
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluor
  • fluorul
  • fluoru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • fluor
  • fluorului
plural
vocativ singular
plural
F simbol
  • pronunție: ef, fe, fî
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • F
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fluor F

  • 1. Element chimic (metaloid), gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, toxic, care face parte din grupa halogenilor; este întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX un exemplu
    exemple
    • Fluorul atacă sticla.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
  • comentariu simbol F
    surse: DOOM 2

etimologie: