16 definiții pentru flintă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte.

FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte.

flintă1 sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 352/2 / Pl: ~te / E: ger Flinte, mg flinta] Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut Si: sâneață, șușanea.

flintă2 sf [At: ALRM. II/I h. 24 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Bobârnac (1).

FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cu pat mic de lemn, cu cocoș și cremene, folosită în trecut. Cuvintele-mi zboară de foc și de plumb, Ca gloanțele din flinte! BENIUC, V. 30. Pe sub albii, linguri și donicioare, aveau bîte grele și o flintă. PAS, Z. I 161. Ostași pe la ferestre, cu lungile lor flinte Pîndind prin întuneric, abia șoptesc sfiiți. BOLINTINEANU, O. 214. Cine are flintă grea, Puie șapte glonți în ea. ALECSANDRI, P. P. 319.

FLÍNTĂ ~e f. Pușcă primitivă cu cremene și cu fitil. /<germ. Flinte, ung. flinta

flintă f. od. pușcă lungă haiducească: dați cu lăncile, dați cu flintele! POP. [Nemț. FLINTE].

flíntă f., pl. e (pol. ceh. ung. flinta, d. germ. flinte, engl. flint, germ. de jos vlint, vgerm. și mgerm. flins, cremene, cu care luaŭ foc puștile vechĭ). Pușcă lungă din vechime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte

flíntă s. f., pl. flínte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLÍNTĂ s. sâneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

FLINTĂ s. sîneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

flíntă (flínte), s. f. – Pușcă, sîneață. Germ. Flinte (Cihac, II, 110; Gáldi, Dict., 176), prin intermediul mag., pol., cr. flinta.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

flíntă, flinte, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu, 1941: 12). ♦ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). – Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins „cremene”, cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).

flíntă, -e, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu 1941: 12). Flintaru, poreclă în Moisei (Coman 2004). – Din germ. Flinte, cf. magh. flinta.

Intrare: flintă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flintă
  • flinta
plural
  • flinte
  • flintele
genitiv-dativ singular
  • flinte
  • flintei
plural
  • flinte
  • flintelor
vocativ singular
plural

flintă

  • 1. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: durdă pușcă sâneață diminutive: flintuliță 4 exemple
    exemple
    • Cuvintele-mi zboară de foc și de plumb, Ca gloanțele din flinte! BENIUC, V. 30.
      surse: DLRLC
    • Pe sub albii, linguri și donicioare, aveau bîte grele și o flintă. PAS, Z. I 161.
      surse: DLRLC
    • Ostași pe la ferestre, cu lungile lor flinte Pîndind prin întuneric, abia șoptesc sfiiți. BOLINTINEANU, O. 214.
      surse: DLRLC
    • Cine are flintă grea, Puie șapte glonți în ea. ALECSANDRI, P. P. 319.
      surse: DLRLC

etimologie: