faun sm [At: NEGRUZZI, S. II, 94 / P: fa-un / Pl: ~i / E: lat faunus] (În mitologia romană) 1 Zeu al fecundității. 2 Divinitate campestră, protectoare a câmpiilor, a pădurilor și a turmelor, înfățișată ca un bărbat cu coarne și cu picioare de țap.

fáun s.m. (în mit. romană; și nm. pr.) Zeu al cîmpiilor, al pădurilor și al turmelor, reprezentat ca un bărbat cu corpul păros, cu picioare și coarne de țap, și cu urechi mobile, care era celebrat de romani în serbările numite „Lupercalii”. • pl. -i. / <lat. faunus, -i.

FAUN, fauni, s. m. (Mitol. romană) Zeu al cîmpiilor, munților și pădurilor și protector al turmelor, înfățișat de obicei ca un om cu coarne și cu picioare de țap. V. satir. Pe jgheabul verde al cișmelei, un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume. MACEDONSKI, O. I 63. – Pronunțat: fa-un.

FAUN s.m. (La romani) Zeu al cîmpurilor și al pădurilor, protector al turmelor, reprezentat de obicei cu coarne și cu picioare de țap. [Pron. fa-un. / < lat. Faunus].

FAUN s. m. (la romani) zeu al câmpurilor, al munților și pădurilor, protector al turmelor, reprezentant ca un om cu coarne și cu picioare de țap. (< lat. faunus)

FAUN ~i m. (în mitologia romană) 1) Zeu al fecundității. 2) Ființă imaginară în chip de bărbat cu coarne, urechi lungi și picioare de țap, protector al câmpiilor, al pădurilor și al turmelor. [Sil. fa-un] /<lat. faunus

faun (divinitate campestră) s. m., pl. fauni

faun s. m., pl. fauni

faun s. m., pl. fauni

faun.