FATUITATE s. f. (Franțuzism) Mîndrie arogantă, îngîmfare, înfumurare. [În proiectul satiric «Pustnicul»] Eminescu vrea să picteze fatuitatea societății dominante din jurul anului 1840, care-și petrece viața în baluri fastuoase. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 5/5. Tinerii scriitori din țară se mărginesc a cutriera lumea romînească... ținînd șezători literare, niște inocente sporturi, – fatuitate juvenilă. CARAGIALE, O. VII 233. – Pronunțat: -tu-i-.