15 definiții pentru falangă (os, formație)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

falangă1 sf [At: (sec. XVII) MOLITVELNIC, ap. GCR I, 228/34 / V: ~ngie / Pl: ~nge / E: fr phalange, (2, 3) gr φάλαγξ] 1 Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2 (Înv) Corp de soldați. 3 (În Grecia antică) Formație de infanteriști înarmați cu lănci (grele) și dispuși în rânduri compacte. 4 (Fig) Grup compact și omogen de oameni care luptă pentru același scop. 5 Grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania. 6 (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Unitate social-economică de bază a societății viitoare, formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse.

falangă2 sf [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 227/26 / V: ~laga (A: nct) / Pl: ~nge / E: ngr φάλαγγας] 1 (Înv) Sul de lemn de care se legau picioarele celor condamnați să fie bătuți la tălpi. 2 (Pex) Bătaie la tălpi. 3 (Îe) A pune (sau a bate) la ~ A bate la tălpi. 4 (Îae) A bate rău.

FALÁNGĂ1, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antică) Formațiune de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și aripa dreaptă mai puternice. ♦ Fig. Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop. 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist. 4. (În concepția lui Fourier) Celulă social-economică primară formată din 1 500-2 000 de oameni care trebuia să funcționeze ca o asociație bazată pe îndeletniciri agricole. – Din fr. phalange.

FALÁNGĂ1, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antică) Formație de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și una dintre aripi mai întărite. ◊ Fig. Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop. 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Unitate social-economică de bază formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse. – Din fr. phalange.

FALÁNGĂ1, falange, s. f. (Anat.) Fiecare dintre oasele mici care alcătuiesc scheletul degetelor. Trei falange de fiecare deget, afară de degetul mare care are două falange. ANATOMIA 146.

FALÁNGĂ2, falange, s. f. (În antichitate) Formație de infanterie cu rînduri compacte. Falanga macedoneană. ◊ (Poetic) De trei ori și-au ridicat Carpații falangele de stînci împotriva ei [a Bistriței]... de trei ori puternicele-i valuri au trecut biruitoare, în sunete de fanfară, peste prăbușirile uriașelor zăgazuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 171. ♦ (Astăzi numai fig.) Grup compact și omogen de oameni. Trebuie să răspîndim cultura în straturi cît mai largi, trebuie să ne creem o falangă de oameni învățați, de artiști mari, de scriitori care să deschidă mintea tuturor romînilor. CAMIL PETRESCU, O. I 304.

FALÁNGĂ1 s.f. Fiecare dintre oscioarele care formează scheletul degetelor. [< fr. phalange].

FALÁNGĂ2 s.f. 1. Formație de soldați pedeștri, spartani sau macedoneni, înarmați cu lănci lungi, care atacau într-o anumită formație în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă armată. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (În doctrina socială utopică a lui Fourier) Celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. Grupare politică fascistă (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

FALÁNGĂ s. f. I. 1. formație de soldați spartani sau macedoneni pedestri, cu lănci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldați, trupă, armată. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniți, care luptă pentru o cauză comună. 3. (în doctrina socială utopică a lui Fourier) celulă de bază a viitoarei orânduiri sociale, care avea să efectueze diferite munci. 4. grupare politică fascistă (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formează scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

FALÁNGĂ1 ~ge f. Os mic care formează scheletul unui deget. /<fr. phalange

FALÁNGĂ2 ~ge f. 1) (în Grecia antică) Formație de luptă constituită dintr-o unitate compactă de pedestrași înarmați cu lănci. 2) (în doctrina unor socialiști utopici) Comună de muncă, concepută ca bază a societății. 3) (în Spania franchistă) Grupare politică și paramilitară de orientare fascistă. 4) Grup compact și omogen de persoane care luptă pentru o cauză comună. /<fr. phalange

falangă f. 1. corp de infanterie la cei vechi: falangă macedoneană; 2. orice fel de trupe. ║ Anat. fiecare din oasele cari compun degetele.

falángă f., pl. e și fălăngĭ (ngr. fálangas, „falangă”, azĭ „bicĭ” [de unde și turc. falaka], d. vgr. phálagx, phálaggos, butuc, drug. V. părîngă). În timpu domniiĭ Fanarioților, butuc în care se prindeaŭ picĭoarele unuĭ vinovat care trebuĭa să fie bătut la tălpĭ (V. dibă 2): a bate la falangă. (Această pedeapsă a fost desființată de Kiselev între 1828 și 1834). Azĭ. Neol. (d. vgr., pl. numaĭ e). Trupă pedestră armată compactă (ca vestita falangă macedonică, imitată apoĭ de Grecĭ și de Romanĭ, formată din 8000 de luptătorĭ cu lăncĭ grele așezațĭ în 16 rîndurĭ dese). Poet. Trupă armată, maĭ ales trupă de elită care luptă cu armele, cu scrisu orĭ cu vorba (V. pleĭadă). Asociațiune de o sută de familiĭ care aveaŭ să locuĭască într’un falanster. Anat. Fie-care din oasele din care se compun degetele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

falángă s. f., g.-d. art. falángei; pl. falánge

falángă s. f., g.-d. art. falángei; pl. falánge

Intrare: falangă (os, formație)
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • falangă
  • falanga
plural
  • falange
  • falangele
genitiv-dativ singular
  • falange
  • falangei
plural
  • falange
  • falangelor
vocativ singular
plural

falangă (os, formație)

  • 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Trei falange de fiecare deget, afară de degetul mare care are două falange. ANATOMIA 146.
      surse: DLRLC
  • 2. (În Grecia antică) Formațiune de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și aripa dreaptă mai puternice.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Falanga macedoneană.
      surse: DEX '09 DLRLC DN
    • poetic De trei ori și-au ridicat Carpații falangele de stînci împotriva ei [a Bistriței]... de trei ori puternicele-i valuri au trecut biruitoare, în sunete de fanfară, peste prăbușirile uriașelor zăgazuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 171.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Corp de soldați, trupă armată.
      surse: DN
    • 2.2. figurat Grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Trebuie să răspîndim cultura în straturi cît mai largi, trebuie să ne creem o falangă de oameni învățați, de artiști mari, de scriitori care să deschidă mintea tuturor romînilor. CAMIL PETRESCU, O. I 304.
        surse: DLRLC
  • 3. Grupare politică paramilitară de tip fascist.
    surse: DEX '09 DN
  • 4. (În concepția lui Fourier) Celulă social-economică primară formată din 1 500 – 2 000 de oameni care trebuia să funcționeze ca o asociație bazată pe îndeletniciri agricole.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: