FALANGĂ², falange, s. f. (În antichitate) Formație de infanterie cu rînduri compacte. Falanga macedoneană. ◊ (Poetic) De trei ori și-au ridicat Carpații falangele de stînci împotriva ei [a Bistriței]... de trei ori puternicele-i valuri au trecut biruitoare, în sunete de fanfară, peste prăbușirile uriașelor zăgazuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 171. ♦ (Astăzi numai fig.) Grup compact și omogen de oameni. Trebuie să răspîndim cultura în straturi cît mai largi, trebuie să ne creem o falangă de oameni învățați, de artiști mari, de scriitori care să deschidă mintea tuturor romînilor. CAMIL PETRESCU, O. I 304.