FAG, fagi, s. m. Arbore înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.

fag² sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 134 / Pl: fagi / E: ml favus, -um] (Înv) Fagure.

-fag³ [At: DN³ / E: fr -phage] Element secund de compunere savantă, cu semnificația „mâncător”.

fag¹ sm [At: (a. 1794) URICARIUL IV, 44/17 / Pl: fagi / E: ml fagus] 1 Copac înalt cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase și cu perișori pe margine (Fagus silvatica). 2 (Pop; îe) Cap de ~ Om prost.

fag² s.m. (bot.) Arbore din familia fagaceelor, înalt pînă la 15-30 m, cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu frunzele ovale sau eliptice, netede, lucioase și cu fructele achene, al cărui lemn tare este folosit în industria de mobilă, de celuloză, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil (Fagus silvatica). ◊ Sîmbure de fag v. sîmbure. Văcălie de fag v. văcălie. ◊ expr. (pop.) Cap de fag = om prost. • pl. fagi. /lat. fagus.

FAG, fagi, s. m. Copac înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.

FAG¹, fagi, s. m. Copac mare, cu coajă netedă alburie sau cenușie și cu lemn tare, întrebuințat la fabricarea mobilelor sau ca lemn de foc (Fagus silvatica). La dreapta și la stînga se înălțau fagi uriași care deasupra își împreunau cununile. SADOVEANU, N. P. 22. Între fagi, departe, ciocănitul tăietorilor se aude ritmic ca un neobosit răsuflet al codrului. C. PETRESCU, S. 141. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, B. 39. ◊ (Cu sens colectiv) Tînguiosul bucium sună... Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ♦ Esența lemnului descris mai sus. Încet se cutremur copacii de fag. EMINESCU, O. IV 156.

FAG fagi m. Arbore cu scoarță netedă, albicioasă sau cenușie, cu frunze ovale, mărunt zimțate pe margini, al cărui lemn este utilizat în industria mobilei. /<lat. fagus

fag m. arbore mare de pădure al cărui lemn servă mai ales ca combustibil, mai rar pentru mobile și unelte (Fagus silvatica). [Lat. FAGUS].

1) fag m. (lat. fágus, vgr. phegós, germ. buche, engl. beech [V. buche]; it. faggio, pv. fau, vfr. fou, sp. haya, hacha, pg. faia). Un frumos copac amentaceŭ cu scoarța cenușie (fagus silvática). Lemnu luĭ. V. jir.

fag s. m., pl. fagi

fag s. m., pl. fagi

fag adj. m., pl. fagi

fag (fagi), s. m. – Copac înalt cu coaja netedă și lemnul tare (Fagus silvatica). – Mr., megl. fag. Lat. fagus (Pușcariu 568; Candrea-Dens., 540; REW 3145; DAR), cf. it. faggio (lom., piem., engad. fo), sicil., sard., prov. fau, v. fr. fou (› fr. fouet), sp. (haya), port. (faia). Alb. fag provine din calabr. fagu (Meyer 97) sau din rom. – Der. făget, s. n. (var. făgiș), (pădure de fag), mr. fădzet, cf. it. faggeto.

FAG² (lat. fagus) s. m. Arbore din familia fagaceelor, înalt de c. 40 m, cu scoarță cenușiu-albicioasă, cu frunze alterne, eliptice, flori unisexuate monoice și cu fructe achene, numite jir (Fagus silvatica). Lemnul este utilizat în ind. mobilei, hârtiei, chimică și, impregnat, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil. În România există două specii, f. comun, cu largă răspândire, și f. oriental.