7 definiții pentru fălțuitor (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

fălțuitor, ~oare [At: LTR / Pl: ~i, ~oare / E: fălțui + -(i)tor] 1-4 smf Persoană calificată în operațiile de fălțuire (1-4). 5 sf Cuțit de os sau de lemn cu care se fălțuiesc colile la legătorie. 6 sn Rindea cu care se fălțuiesc (2) scândurile. 7 sn Cuțit pentru fălțuire (1) manuală.

FĂLȚUITÓR, -OÁRE, fălțuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană calificată în operațiile de fălțuire. 2. S. n. Unealtă (rindea specială, cuțit etc.) cu care se fălțuiește. [Pr.: -țu-i-] – Fălțui + suf. -tor.

FĂLȚUITÓR 2, -OÁRE, fălțuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care fălțuiește. – Pronunțat: -țu-i-.

FĂLȚUITÓR2 ~i m. Muncitor specializat în operații de fălțuire. [Sil. -țu-i-] /a fălțui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fălțuitór1 (persoană) (-țu-i-) s. m., pl. fălțuitóri

fălțuitór (persoană) s. m. (sil. -țu-i-), pl. fălțuitóri

Intrare: fălțuitor (persoană)
  • silabație: făl-țu-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorul
  • fălțuitoru‑
plural
  • fălțuitori
  • fălțuitorii
genitiv-dativ singular
  • fălțuitor
  • fălțuitorului
plural
  • fălțuitori
  • fălțuitorilor
vocativ singular
  • fălțuitorule
plural
  • fălțuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fălțuitor, -oare (persoană) fălțuitoare

  • 1. Persoană calificată în operațiile de fălțuire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Fălțui + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09