experimental, ~ă [At: POTECA, F. XXXV/20 / V: (înv) esp~, (îvr) sp~, sperimentale^[1] ain / Pl: ~i, ~e / E: fr expérimental, it esperimentale, sperimentale, lat. experimentalis] 1-2 av, a (D. științe, cercetări sau despre metode de cercetare, operații tehnice sau tehnologice etc.) (Într-un mod) bazat pe experiență. 3-4 av, a (Într-un mod) care se poate executa sau care se efectuează prin experiment. 5-6 a, av Cu titlu de încercare. 7 a (D. instituții, unități tehnologice etc.) Care folosește experimentul (într-un anumit domeniu). 8 a (D. terenuri) Unde se fac experimente științifice. 9 a (D. materii prime sau produse) Care este utilizat în experimente, pentru a i se testa calitățile. 10 a (D. opinii, concluzii etc.) Care rezultă din experimentarea a noi tehnici sau noi procedee stilistice. 11 a Care este legat de experimente. corectat(ă)

EXPERIMENTAL, -Ă, experimentali, -e, adj. De experiență, bazat pe experiență, rezultat din experiență. Stațiune agricolă experimentală. Cunoștințe dobîndite pe cale experimentală. Metodă experimentală. ◊ (Adverbial) Dovedește experimental ceea ce spune. C. PETRESCU, Î. I 15.

EXPERIMENTAL, -Ă adj. (adesea adv.) (Pe cale) de experiență, bazat pe experiență. [Cf. fr. expérimental].

EXPERIMENTAL, -Ă adj. (și adv.) bazat pe experiență, rezultat din experiență, cu titlu de încercare. (< fr. expérimental, lat. experimentalis)

EXPERIMENTAL ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care ține de experiment. Calcul ~. Stație ~ă. 2) Care este bazat pe experiment. Metodă ~ă. 3) Care rezultă din experiment. Date ~e. /<fr. expérimental, lat. experimentalis

experimental a. fundat pe experiență: metodă experimentală.

*experimentál, -ă adj. Fundat pe experiență: fizica experimentală. Adv. În mod experimental.

esperimental, ~ă a vz experimental

didactic-experimental, -ă adj. (Instituție) în care se fac experiențe științifice și se desfășoară practica studenților ◊ „Au fost înființate stațiuni didactice-experimentale pe lângă Institutele agronomice din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Craiova.” R.l. 30 I 75 p. 5 (din didactic + experimental)

experimental adj. m., pl. experimentali; f. experimentală, pl. experimentale

experimental adj. m., pl. experimentali; f. experimentală, pl. experimentale

experimental adj. m., pl. experimentali; f. sg. experimentală, pl. experimentale

EXPERIMENTAL, -Ă adj. (cf. fr. expérimental): în sintagma fonetică experimentală (v.).

EXPERIMENTÁL, -Ă (< fr.) adj., adv. 1. De experiență, bazat pe experiență, rezultat din experiență. ◊ Metodă e. = observarea provocată, organizată a fenomenelor și verificarea consecințelor prin experiență, prin punerea la probă. Psihologie e. = ramură a psihologiei fondată de G.J. Fechner și W. Wundt, la sfârșitul sec. 19, ca reacție la psihologia speculativă, care studiază fenomenele mintale prin metode experimentale. 2. Muzică e. = denumire folosită în anii 1950-1960 pentru muzica concretă, electronică, electroacustică, în general pentru cea considerată ca fiind de avangardă.