20 de definiții pentru erudiție erudiciune erudițiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

erudiție sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (înv) ~iciune, ~ițiune / E: fr érudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe. 2 Cultură vastă.

ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio.

ERUDÍȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiúne s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.

ERUDÍȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

erudíție (-ți-e) s. f., art. erudíția (-ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ERUDÍȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.)

Erudiție ≠ ignoranță

ERUDÍȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobândită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].

ERUDÍȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)

ERUDÍȚIE f. Cunoaștere profundă și temeinică a uneia și a mai multor științe; cultură vastă și temeinică.[G.-D. erudiției] /<fr. érudition, lat. eruditio, ~onis

erudițiune sf vz erudiție

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s. f. v. erudiție.

ERUDIȚIÚNE s.f. v. erudiție.

erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.

*erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.

erudíție s. f. (sil. -ți-e), art. erudíția (sil. -ți-a), g.-d. erudíții, art. erudíției

ERUDIȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlîc. (E uimit de ~ lui.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.

Intrare: erudiție
erudiție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • erudiție
  • erudiția
plural
  • erudiții
  • erudițiile
genitiv-dativ singular
  • erudiții
  • erudiției
plural
  • erudiții
  • erudițiilor
vocativ singular
plural
erudițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • erudițiune
  • erudițiunea
plural
  • erudițiuni
  • erudițiunile
genitiv-dativ singular
  • erudițiuni
  • erudițiunii
plural
  • erudițiuni
  • erudițiunilor
vocativ singular
plural
erudiciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.