11 definiții pentru eponim (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eponim, ~ă [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr éponyme] 1 sm Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2 a Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. corectată

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în Antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.

EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.

EPONÍM s.m. Magistrat care, în cetățile Greciei antice și în vechea Romă, dădea numele său anului; (mai ales) primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. // adj. Care dă numele său unui loc, unui oraș etc. [< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].

EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos)

eponim a. și m. acela din arhonții greci care dedea anului numele său.

*eponím, -ă adj. (vgr. epónymos, d. epí, pe, și ónoma, nume. V. ano-, pseudó- și sino-nim). Arhont eponim, în vechea Atenă, arhontu care dădea anuluĭ numele luĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!eponím (e-po-/ep-o-) adj. m., s. m., pl. eponími; adj. f. eponímă, pl. eponíme

eponím s. m., adj. m., pl. eponími; f. sg. eponímă, pl. eponíme


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EPONÍM s. n. (< fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume): nume de loc sau de oraș provenit de la numele unei persoane, ca Miloșești (numele unei comune din județul Ialomița) < Miloș (Obrenovici), craiul sârbilor, + suf. -ești; Caracal < Caracalla (împărat roman); București < Bucur (cioban) + suf. -ești etc. În antichitate, aceste nume se dădeau anilor, după numele primului arhonte al Atenei sau al unuia din cei doi consuli ai Romei.

eponim (gr. eponymos „care dă numele său”), denumire a unui personaj istoric sau mitologic care dă numele unui oraș; ex.: Alexandru Macedon, Athena sunt eroi eponimi (P).

Intrare: eponim (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eponim
  • eponimul
  • eponimu‑
plural
  • eponimi
  • eponimii
genitiv-dativ singular
  • eponim
  • eponimului
plural
  • eponimi
  • eponimilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)