23 de definiții pentru epocă epohi epohă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epocă sf [At: (a. 1778) BV II, 227 / A: și epo / V: (înv) ~ohă, (îvr) ~ohi / Pl: ~oci, (înv) ~oce / E: fr époque, ngr ἐποχή] 1 Perioadă de timp în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, marcată de un eveniment istoric, cultural, științific etc. important, de o personalitate sau caracterizată printr-o trăsătură dominantă. 2 (D. costume, mobilier etc; îla) De ~ Care este executat respectându-se stilul caracteristic unei anumite perioade din trecut. 3 (Îe) A face ~ A se impune la un moment dat sau a marca o modă. 4 (Pex) Durată a unei acțiuni, situații etc. 5 (Pex) Totalitate a persoanelor care trăiesc în aceeași perioadă de timp sau care aparțin aceleiași generații. 6 (Pex) Totalitate a evenimentelor, acțiunilor, situațiilor etc. care aparțin unei anumite perioade de timp. 7 Perioadă (lungă) a timpului de față sau despre care se vorbește. 8 Moment din viața sau activitatea unui individ, determinat prin una sau mai multe fapte, întâmplări, situații etc. particulare. 9 Interval de timp (nedeterminat). 10 (Determinat de un adjectiv posesiv care indică apartenența) Perioadă lungă de timp raportată la o generație. 11 Perioadă de timp favorabilă afirmării uneia sau mai multor persoane. 12 (Înv) Perioadă de timp care corespunde unui stadiu de dezvoltare a unui organism Si: etapă, fază. 13 (Spc) Vârstă. 14 Moment în care se repetă periodic același lucru în aceleași condiții. 15 (Înv) Punct fix și determinat în timp. 16 Eveniment marcant care servește ca punct de plecare pentru o cronologie particulară Si: eră. 17 (Spc) Subdiviziune a timpului geologic, mai mică decât perioada, căreia îi corespunde în spațiu o serie de straturi. 18 (Înv; pgn) Eră. 19 (Fin) Zi de deschidere a unui cont, de la care începe calcularea profitului (până la scadență). corectată

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă.Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă.Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.

EPÓCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, remarcabile. Leninismul este marxismul epocii noastre, steagul luptei pentru comunism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Pentru crearea unei întregi linii a acțiunii rolului e necesară o cunoaștere amănunțită a piesei, a epocii, a vieții. V. ROM. februarie 1952, 13. Încă înainte de 1290, epocă cînd cronicile și hrisoavele pun venirea Radului Negru v., se aflau prinți romîni. BĂLCESCU, O. I 136. ◊ Costum de epocă = îmbrăcăminte caracteristică unei perioade din trecut. ◊ Expr. (Prin exagerare) A face epocă = a atrage atenția, a face vîlvă, a se impune (la un moment dat). 2. Timp, vreme (în care se repetă periodic același lucru în aceleași condiții). Epoca însămînțărilor.Și zilele treceau. Epoca negurilor în deltă sosise. BART, E. 386. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. Au fost descoperite vase de ceramică din a doua epocă a fierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 5/6. – Accentuat și: épocă. - Pl. și: (învechit) epoce (GHEREA, ST. CR. II 294, EMINESCU, O. I 140). – Variantă: (învechit) epóhă (RUSSO, S. 73, ALECSANDRI, T. 1035, NEGRUZZI, S. I 275) s. f.

ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleași condiții). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire].

ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente și trăsături specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe)

ÉPOCĂ ~ci f. 1) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; eră. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repetă cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mică decât perioada din care constă istoria Pământului. [G.-D. epocii] /<fr. époque

epocă f. punct determinat în istorie, moment când s’a produs un fapt remarcabil: epoca slavismului (1290-1633) sau a grecismului (1633-1821) în istoria română.

*épocă și epócă f., pl. ĭ, e (vgr. epohé; fr. époque, it. época). Punct fix în istorie. Dată, moment însemnat: epoca slavizmuluĭ (1290-1633) și a grecizmuluĭ (1633-1821) în istoria Românilor. A face épocă, a fi însemnat (ilustru) și a lăsa o vie amintire. Geol. Vîrstă, ev, lung spațiŭ de timp: época triasică, jurasică, cretacee.

ÉPOHĂ s. f. v. epocă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci

épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÉPOCĂ s. 1. v. perioadă. 2. v. eră. 3. v. ani. 4. v. eon.

EPOCĂ s. 1. interval, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, timp, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (Într-o ~ de un secol.) 2. eră, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 3. ani (pl.), perioadă, timp, vreme. (~ copilăriei.) 4. (FILOZ.) eon, eră.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque.Der. epocal, adj. (memorabil).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EPÓCĂ (< fr., gr.) s. f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, caracterizat prin trăsături proprii; eră (2). Epoca pietrei = cea mai veche (timpurie) și cea mai îndelungată perioadă din istoria omenirii, care a durat circa un milion de ani; principala materie primă pentru confecționarea uneltelor, a ustensilelor și a armelor a fost piatra. În funcție de tehnologia prelucrării pietrei, dar și de evoluția modului de asigurare a subzistenței (dobândire a hranei) și de perfecționarea formelor de organizare socială, E.p. se împarte în: E. veche a pietrei (= Paleolitic = E. pietrei cioplite, pe terit. României între c. 1.000.000 și 10.000/8.000 î. Hr.); E. mijlocie a pietrei (= Mezolitic, c. 10.000/8.000-6.000 î. Hr.) și E. nouă a pietrei (= Neolitic = E. pietrei șlefuite. c. 6.000-3.000 î. Hr.). În Neolitic, umanitatea face progrese hotărâtoare – așa-numita „revoluție neolitică” – trecând de la cules la cultivarea plantelor și de la vânătoare la creșterea animalelor domestice; totodată, începe folosirea intenționată a focului, pentru producerea (arderea) olăriei și pentru prelucrarea la cald a primelor metale cunoscute, existente în natură în stare nativă (aur, cupru). E. bronzului (milen. 3-2 î. Hr.) se caracterizează prin apariția și generalizarea metalurgiei bronzului, înmulțirea și diversificarea considerabilă a tipurilor de unelte, de arme și podoabe, practicarea intensivă a agriculturii și a creșterii vitelor, prin adâncirea diferențierii sociale și formarea aristocrației tribale cu o accentuată funcție militară. În domeniul reprezentărilor religioase predomină cultul solar și ritul incinerației. În arheologia europeană, începând din secolul trecut, s-a operat cu diferite periodizări ale E.b. (O. Montelius, S. Müller, N. Aberg), dar sistemul cronologic cel mai larg utilizat rămâne cel elaborat în 1902 de savantul german P. Reinecke, care împarte această e. în patru perioade (Bronz A-D). E. fierului = perioadă caracterizată prin introducerea și generalizarea folosirii fierului (în Europa începând din sec. 12 î. Hr.), cu efecte revoluționare în domeniul confecționării uneltelor și armelor și în producția de mărfuri, comerț, dezvoltarea structurilor sociale și politice. Se subîmparte în: prima E. a f. (Hallstatt) și a doua E. a f. (La Tène/Latène). Trecerea de la prima la cea de-a doua este consecința impactului civilizației elenice (respectiv eleno-etrusce) asupra populaților europene „barbare” (celți, iliri, traci, geto-daci, sciți, germani) și a expansiunii celtice, atât spre vestul, cât și spre estul continentului. Sfârșitul E.f. este marcat fie de cucerirea romană (Dacia în 106 d. Hr.), fie de puternica răspândire a influențelor civilizației romane în spațiul „barbar” de la nord de limesul renano-danubian. ◊ Expr. A face epocă, se spune despre un eveniment care prin importanța sau faima sa lasă o amintire durabilă. 2. Timp, moment (în care se repetă periodic, în aceleași condiții, un proces, un fenomen, o activitate). 3. (GEOL.) Subdiviziune de ordinul al treilea din istoria geologică a Pământului; îi corespunde în spațiu, din punct de vedere stratigrafic, seria. ◊ E. glaciară = parte a Cuaternarului, corespunzătoare Paleoliticului, în timpul căruia s-au succedat mai multe faze de climă rece și umedă, care au determinat formarea marilor calote glaciare și a marilor ghețari montani. După unii autori, a durat 500.000 ani, individualizându-se patru faze: Günz, Mindel, Ris, Wüurm. E. metalogenetică = interval de timp favorabil formării și acumulării de minerale utile, caracterizat prin interdependența dintre orogeneză și magmatism (ex. e. precambriană, e. caledoniană, e. chimerică, e. alpină).

EPOCA, cotidian al Partidului Conservator, apărut la București între 1885 și 1918, cu întreruperi, fondat de Nicolae (Nicu) Filipescu. Rol important în promovarea principiilor și acțiunilor Partidului Conservator; a avut un mare ecou în opinia publică a vremii. Printre colaboratori: T. Maiorescu, B. Șt. Delavrancea, Gr. Păucescu, Gr. Ventura, I.L. Caragiale, Al. Vlahuță ș.a.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai.

Intrare: epocă
epocă1 (pl. -i) substantiv feminin
  • pronunție: epocă, epo
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epocă
  • epoca
plural
  • epoci
  • epocile
genitiv-dativ singular
  • epoci
  • epocii
plural
  • epoci
  • epocilor
vocativ singular
plural
epohi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epocă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epocă
  • epoca
plural
  • epoce
  • epocele
genitiv-dativ singular
  • epoce
  • epocei
plural
  • epoce
  • epocelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F7)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epohă
  • epoha
plural
  • epohe
  • epohele
genitiv-dativ singular
  • epohe
  • epohei
plural
  • epohe
  • epohelor
vocativ singular
plural

epocă epohi epohă

  • 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: eră (subst.) perioadă 3 exemple
    exemple
    • Leninismul este marxismul epocii noastre, steagul luptei pentru comunism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562.
      surse: DLRLC
    • Pentru crearea unei întregi linii a acțiunii rolului e necesară o cunoaștere amănunțită a piesei, a epocii, a vieții. V. ROM. februarie 1952, 13.
      surse: DLRLC
    • Încă înainte de 1290, epocă cînd cronicile și hrisoavele pun venirea Radului Negru v., se aflau prinți romîni. BĂLCESCU, O. I 136.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Costum de epocă = îmbrăcăminte caracteristică unei perioade din trecut.
      surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Epoca topirii zăpezilor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Epoca însămânțărilor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Și zilele treceau. Epoca negurilor în deltă sosise. BART, E. 386.
      surse: DLRLC
  • 3. Subdiviziune a unei perioade geologice, mai mică decât perioada din care constă istoria Pământului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEX un exemplu
    exemple
    • Au fost descoperite vase de ceramică din a doua epocă a fierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 5/6.
      surse: DLRLC

etimologie: