22 de definiții pentru emisferă emisfer emisferiu emisfero hemisferă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emisfe sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 230 / V: emisfer sn, ~riu (Pl: ~ii, ~iuri) sn, ~ro sn, hemisfer sn, h~ (Pl: ~re, înv ~rii), hemisfor sn, imesferion sn, imi~, imisferion sn / Pl: ~re / E: fr hemisphère, lat hemisphaerium] 1 Fiecare din cele două jumătăți ale unei sfere. 2 (Ggf) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei terestre mărginite de ecuatorul terestru și meridianul de referință. 3 (Îs) ~ra nordică (sau de nord, boreală, septentrională, înv, de miazănoapte, despre nord, de sus) Jumătatea de nord a sferei terestre mărginită de ecuator și cuprinzând Polul Nord. 4 (Îs) ~ra sudică (sau de sud, australă, meridională, înv, de miazăzi, de la amiazăzi, despre miazăzi, de jos, imisferiul del inferior) Jumătatea de sud a sferei terestre mărginită de ecuator și cuprinzând Polul Sud. 5 (Îs) ~ra orientală (sau estică, de est, înv, răsăritului, despre răsărit, răsăritală) Jumătate a sferei terestre situată la est de meridianul zero. 6 (Îs) ~ra occidentală (sau vestică, de vest, înv, apusului, apusală) Jumătate a sferei terestre situată la vest de meridianul zero. 7 (Înv) Ecuator. 8 (Med; îs ~ cerebrală) Fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. 9 (Șîs ~ cerebeloasă) Fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mic. 10 (Ast) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești determinate de ecuatorul ceresc. 11 (Îs) ~ra boreală (sau nordică) Jumătatea de nord a sferei cerești mărginită de ecuatorul ceresc și cuprinzând Polul Nord. 12 (Îs) ~ra australă (sau sudică) Jumătatea de sud a sferei cerești mărginită de ecuatorul ceresc și cuprinzând Polul Sud. corectată

EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium.

EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință. 3. (Anat.; în sintagma) Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare. – Din fr. hémisphère, lat. hemisphaerium.

EMISFÉRĂ, emisfere, s. f. 1. (Geom.) Jumătatea unei sfere. 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale globului pămîntesc, determinate de ecuator sau de primul meridian. Pămîntul fiind un corp sferic, ecuatorul împarte pămîntul în două emisfere, numite după cei doi poli: emisfera nordică și emisfera sudică. GEOGRAFIA Fiz. 24. ♦ (Astron.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești, determinate de ecuatorul sau de primul meridian al acestei sfere. Emisfera inferioară. Emisfera superioară. 3. (În expr.) Emisferă cerebrală = fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. – Variantă: hemisféră s. f.

EMISFÉRĂ s.f. Jumătate de sferă. ◊ Emisferă cerebrală = fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. ♦ Fiecare dintre cele două jumătăți ale globului pământesc, delimitate de primul meridian sau de ecuator. ♦ Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești. [Var. hemisferă s.f. / < fr. hémisphère, cf. gr. hemi – jumătate, sphaira – sferă].

EMISFÉRĂ s. f. 1. (mat.) jumătate dintr-o sferă. ♦ ~ cerebrală = fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. 2. fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre delimitate de ecuatorul ceresc, respectiv, de cel terestru și de primul meridian. (< fr. hémisphère)

EMISFÉRĂ ~e f. 1) Jumătate de sferă. 2) Fiecare din cele două jumătăți ale globului pământesc sau ale sferei cerești. ~ nordică. ~ sudică. 3): ~ cerebrală fiecare dintre cele două jumătăți ale creierului mare. [Sil. e-mi-sfe-ră] /<fr. hémisphere, lat. hemisphaerium

emisferă f. 1. jumătate dintr’o sferă; 2. jumătate din globul pământesc.

HEMISFÉRĂ s. f. v. emisferă.

HEMISFÉRĂ s.f. v. emisferă.

*emisfér n., pl. e (vgr. ῾emi-sphairion). Jumătate de sferă. Fie-care din cele doŭă jumătățĭ ale globuluĭ terestru saŭ ale sfereĭ cereștĭ separate de ecŭatoru pămîntuluĭ saŭ al ceruluĭ. Emisferele din Magdeburg (numite așa după Otto de Gericke, care la 1654, pe cînd era primaru Magdeburguluĭ, a făcut întîĭa oară experiența), niște jumătățĭ de sferă metalice cave care se aplică exact una pe alta și în care se face vid. Ne maĭ suferind atuncĭ de cît presiunea aeruluĭ de afară, ele se țin așa de tare una de alta, în cît trebuĭe forța maĭ multor caĭ ca să le separĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!emisféră (-mis-fe-/-mi-sfe-) s. f., g.-d. art. emisférei; pl. emisfére

emisféră s. f. (sil. mf. -sfe-) → sferă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMISFÉRĂ s. 1. (MAT.) (rar) semisferă. 2. (GEOGR.) (înv.) semiglob.

EMISFE s. 1. (MAT.) (rar) semisferă. 2. (GEOGR.) (înv.) semiglob.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EMI-, v. HEMI-.~sferă (hemisferă) (v. -sferă), s. f., 1. Jumătate dintr-o sferă. 2. Fiecare din cele două părți simetrice ale creierului mare, de formă eliptică. 3. Fiecare din cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, delimitate de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru și de primul meridian; ~stih (hemistih) (v. -stih), s. n., fiecare din cele două jumătăți ale unui vers, despărțite de cezură.

HEMI- (EMI-) „jumătate, doime, înjumătățire”. ◊ gr. hemi „pe jumătate” > fr. hémi-, germ. id. engl. id., it. emi- > rom. hemi- și emi-.~algie (v. -algie), s. f., durere limitată la o singură parte a corpului; ~ambliopie (v. ambli-, v. -opie), s. f., scădere a acuității vizuale la nivelul centrilor nervoși, afectînd jumătate din cîmpul vizual; ~angiocarp (v. angio-, v. -carp), adj., (despre fungi) cu fructificații pe jumătate închise; sin. hemiangiocarpie; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicete, cuprinzînd ciuperci cu asce descoperite pe jumătate și lipsite de hife ascogene sau de ascocarp; ~atrofie (v. -atrofie), s. f., atrofiere limitată numai la o jumătate a corpului sau a unui organ; ~autofite (v. auto-, v. -fit), s. f. pl., plante parazite cu clorofilă; ~cardie (v. -cardie), s. f., malformație congenitală constînd în prezența a numai două din cele patru camere normale ale inimii; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., anomalie congenitală reprezentînd o anencefalie parțială, caracterizată prin absența creierului; ~chineză (~cineză) (v. -chineză), s. f., distribuție anormală a cromozomilor în procesul anafazei; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre flori) la care elementele florale sînt dispuse în cercuri concentrice, iar altele în spirală; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., construcție sau spațiu mare în formă de semicerc; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a unei jumătăți din vezica urinară; ~cleistocarp (v. cleisto-, v. -carp), adj., (despre ciuperci) cu carposomul la început acoperit, din care, la maturitate, ies organele de fructificare; ~cleistogam (v. cleisto-, v. -gam), adj., (despre flori) care în perioada polenizării se deschide numai pe jumătate; ~clonie (v. -clonie), s. f., contracție musculară bruscă și involuntară, manifestată la o jumătate de corp; ~colectomie (v. col/o-1, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a unei jumătăți din colon; ~coloid (v. colo-2, v. -id), s. n., substanță coloidală polimerizată într-un grad de pînă la 100; ~cranie (v. -cranie), s. f., durere localizată la o jumătate a craniului; ~criptofite (emicriptofite) (v. cripto-, v. -fit), adj., s. f. pl., (plante perene) cu organele vegetative hibernante situate la suprafața solului sau în pămînt, în stratul de frunze moarte; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom constituit dintr-o singură cromatidă, prezent în unele celule; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., dibioză relativă, deoarece epibiotul depinde de hipobiot, de la care primește seva; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., inaniție parțială; ~edrie (v. -edrie), s. f., caracteristică a unor cristale de a nu prezenta modificări decît pe jumătate din muchii; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., aplazie cerebrală limitată la o emisferă cerebrală; ~fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s. f. pl., semiarbuști numai cu părțile vegetative inferioare lemnoase și cu muguri de reînnoire aproape de suprafața solului; ~fonie (v. -fonie1), s. f., incapacitate de a vorbi cu voce tare; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundare incompletă, în cadrul căreia are loc numai plasmogamia nu și cariogamia. 2. Inducere a germinării gametului feminin sau a ovulului de către mascul fără copulație; ~gamotrop (v. gamo-, v. -trop), adj., 1. Cu mișcări gamotropice incomplete pentru ușurarea polenizării. 2. (Despre flori) Cu mișcări incomplete de deschidere și de închidere; ~gnatie (v. -gnatie), s. f., absență congenitală a unei jumătăți a maxilarului inferior; ~haploid (v. haplo-, v. -id), adj., (despre celule) cu jumătate din numărul de cromozomi haploizi; ~laringectomie (v. laring/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a unei jumătăți din laringe; ~macroencefalie (v. macro-, v. -encefalie), s. f., hipertrofie limitată la o emisferă cerebrală; ~mel (v. -mel1), s. m., monstru care prezintă hemimelie; ~melie (v. -melie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin absența extremității mîinilor și picioarelor; ~morf (emimorf) (v. -morf), adj., care prezintă hemimorfie; ~morfie (emimorfie) (v. -morfie), s. f., proprietate a substanțelor cristalizate de a avea axe polare de simetrie; sin. hemimorfism; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unuia din cei doi rinichi, în cazul unei malformații congenitale renale; ~opie (v. -opie), s. f., restricție a vederii unei părți laterale a cîmpului vizual binocular; ~pag (v. -pag), s. m., monstru dublu monomfalian, cu aderența laterală a regiunii toracice și a gîtului; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., imposibilitate de copulație completă, datorită malformației organelor genitale feminine; ~pareză (v. -pareză), s. f., reducere a forței, vitezei și amplitudinii mișcărilor voluntare numai într-o jumătate a corpului; ~patie (v. -patie), s. f., boală localizată într-o jumătate de corp, consecutivă unor leziuni cerebrale; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre sedimente) care aparține adîncurilor marine și oceanice între 800-2 400 m; ~pentacotil (v. penta-, v. -cotil), adj., care are cinci cotiledoane, din care unul este despicat; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a unei jumătăți laterale a corpului; sin. hemiplexie; ~plexie (v. -plexie), s. f., hemiplegie*; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu aripile anterioare chitinizate în jumătatea bazală și membranoase în jumătatea terminală; sin. heteroptere; ~saprofite (v. sapro-, v. -fită), s. f. pl., plante saprofite care mai posedă și aparat clorofilian; ~sferă (v. -sferă), s. f., emisferă*; ~somatognozie (v. somato-, v. -gnozie), s. f., tulburare a somatognoziei; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică produsă cu intensitate redusă; ~spondilie (v. -spondilie), s. f., anomalie congenitală care constă în lipsa unei jumătăți a coloanei vertebrale; ~terie (v. -terie), s. f., anomalie a organelor axiale și apendiculare ale plantelor; ~termie (v. -termie), s. f., fenomen de ascensiune termică numai la o jumătate a corpului; ~terofite (v. tero-1, v. -fit), s. f. pl., plante bianuale care la sfîrșitul primului an hibernează, iar în al doilea an înfloresc și fructifică; ~trop (v. -trop), adj., 1. Cu ovulul curbat pe jumătate și aflat pe partea hilului. 2. (Despre flori) Care este semiadaptat pentru polenizare prin anumite grupe de insecte; ~tropie (emitropie) (v. -tropie), s. f., proprietate a unor macle de a avea poziția indivizilor unul față de altul, obținută prin rotirea unuia dintre aceștia în jurul unui ax; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., plante adaptate parțial la condiții de sol cu umiditate scăzută.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EMISFÉRĂ (< fr.; {i} emi- + gr. sphaira „sferă”) s. f. 1. (MAT.) Jumătate dintr-o sferă ◊ (FIZ.) Emisferele de la Magdeburg = glob alcătuit din două emisfere metalice, alăturate, în care s-a făcut vid și care nu pot fi desfăcute (nici cu patru perechi de cai), demonstrându-se astfel existența presiunii atmosferice. Au fost construite de Otto von Guericke în 1654. 2. (ASTR., GEOGR.) Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru și de meridianul de referință. Poate fi: nordică (boreală, septentrională) și sudică (australă, meridională), vestică (occidentală) și estică (orientală). ◊ E. continentală = e. ipotetică, cu centrul în apropiere de orașul Nantes din Franța, în care uscatul ocupă 47% din suprafață. ◊ E. maritimă (sau oceanică) = e. ipotetică, cu centrul în Arh. Bounty, la SE de Noua Zeelandă, în care apa ocupă 91% din suprafață. 3. (ANAT.) Emisferele cerebrale = cele două părți simetrice ale creierului mare, de formă eliptică, separate între ele prin scizura interemisferică. Emisferele cerebeloase = cele două părți laterale, simetrice, ale cerebelului, situate de o parte și de alta a vermisului.

Intrare: emisferă
emisferă substantiv feminin
  • silabație: e-mis-fe-ră, e-mi-sfe-ră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emisfe
  • emisfera
plural
  • emisfere
  • emisferele
genitiv-dativ singular
  • emisfere
  • emisferei
plural
  • emisfere
  • emisferelor
vocativ singular
plural
hemisferă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hemisfe
  • hemisfera
plural
  • hemisfere
  • hemisferele
genitiv-dativ singular
  • hemisfere
  • hemisferei
plural
  • hemisfere
  • hemisferelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emisfer
  • emisferul
  • emisferu‑
plural
  • emisfere
  • emisferele
genitiv-dativ singular
  • emisfer
  • emisferului
plural
  • emisfere
  • emisferelor
vocativ singular
plural
emisferiu substantiv neutru
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emisferiu
  • emisferiul
  • emisferiu‑
plural
  • emisferii
  • emisferiile
genitiv-dativ singular
  • emisferiu
  • emisferiului
plural
  • emisferii
  • emisferiilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emisfero
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

emisferă emisfer emisferiu emisfero hemisferă

  • 1. geometrie Jumătate dintr-o sferă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: semisferă
  • 2. Fiecare dintre cele două jumătăți ale sferei cerești sau terestre, mărginite de ecuatorul ceresc, respectiv de ecuatorul terestru, și de meridianul de referință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: semiglob 2 exemple
    exemple
    • Pămîntul fiind un corp sferic, ecuatorul împarte pămîntul în două emisfere, numite după cei doi poli: emisfera nordică și emisfera sudică. GEOGRAFIA Fiz. 24.
      surse: DLRLC
    • astronomie Emisfera inferioară. Emisfera superioară.
      surse: DLRLC
  • 3. anatomie (în) sintagmă Emisfere cerebrale = cele două jumătăți simetrice ale creierului mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: