eminent, ~ă a [At: STAMATI, D. / V: (îvr) ~nint, ~ninte ain / Pl: ~nți, ~e / E: fr éminent, it eminente, lat eminens, -tis] 1 (D. oameni sau colectivități umane; pex d. acțiunile, manifestările, însușirile lor etc.) Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite Si: excelent, excepțional, remarcabil, superior. 2 (Înv) Apreciere maximă care se dădea elevilor (la examene). 3 (Îvr) Iminent.

EMINENT, -Ă, eminenți, -te, adj. Care se distinge prin calități (în special intelectuale) deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. Un eminent om de știință. ▭ O îndeamnă să fie bucuroasă de Zăgreanu, care e un băiat eminent. REBREANU, R. I 207. Una din însușirile eminente ale d-lui Sadoveanu e putința de a spune tot ce vrea, tot ce are de spus. IBRĂILEANU, S. 5. Eminentul tînăr a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE, O. II 142.

EMINENT, -Ă adj. Excelent, excepțional, cu mari calități. [< fr. éminent, it. eminente, lat. eminens – dominant].

EMINENT, -Ă adj. care se distinge prin calități deosebite; remarcabil, excelent, excepțional. (< fr. éminent, lat. eminens, dominant)

EMINENT ~tă (~ți, ~te) Care se distinge prin calități (intelectuale) deosebite; excepțional; distins; deosebit. Student ~. /<fr. éminent, lat. eminens, ~ntis

eminent a. care domină, covârșește pe ceilalți.

*eminént, -ă adj. (lat. é-minens, -éntis, d. e-minére, a fi maĭ sus, a domina. V. iminent). Fig. Distins, superior celor-lalțĭ: elev eminent. Adv. Cu distincțiune, pin excelență: România e o țară eminent (fals eminamente) agricolă.

eminint, ~ă a vz eminent

emininte ain vz eminent

iminint, ~ă a vz eminent

eminent (excepțional) adj. m., pl. eminenți; f. eminentă, pl. eminente

eminent (excepțional) adj. m., pl. eminenți; f. eminentă, pl. eminente

eminent adj. m., pl. eminenți; f. sg. eminentă, pl. eminente

EMINENT adj. ales, deosebit, distins, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.)

EMINENT adj. ales, deosebit, distins, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.)

Eminent ≠ mediocru