ELIXIR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în Evul Mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

elixir sn [At: MEȘT. DOFT. II, 195^v/11 / V: (înv) elesir, elex~, ~isir (S și: ~issir), ~issiriu, ~riu, ~izir, lixer / P: ~i-gzir / Pl: ~e și ~uri / E: fr élixir, it elisir] 1 Preparat farmaceutic obținut din amestecul alcoolului cu o cantitate variabilă de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale. 2 (Pex; înv) Decoct. 3 (Pex; înv) Medicament. 4 (Adesea cu determinări în genitiv sau cu pp „de”) Băutură considerată miraculoasă pe care o preparau alchimiștii Evului Mediu cu scopul de a obține tinerețea sau viața veșnică. 5 Leac. 6 Panaceu. 7 (Pex) Băutură scumpă. corectat(ă)

ELIXIR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

ELIXIR, elixire, s. n. 1.Băutură cu proprietăți miraculoase, pe care o căutau în evul mediu alchimiștii; p. ext. (azi) băutură prețioasă. Cînd lichiorul fu turnat, colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt, ținîndu-l între degetele grase, cu o luare-aminte și o înduioșare de savant examinînd un elixir miraculos. C. PETRESCU, Î. I 5. ◊ Fig. Torentele de apă gîlgîie neîntrerupt, invadînd... cele mai intime țesuturi [ale pădurilor], cu însuși prețiosul elixir al vieții vegetale. BOGZA, C. O. 65. 2. (Farm.) Soluție alcoolică cu un conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale. ♦ (Prin extensiune) Medicament, Îi vestise răspicat moartea lui Onoriu Ionescu... Nimic nu-l mai putuse susține; elixirul din sticluța albastră se dovedise și el nefolositor. SADOVEANU, P. M. 301.

ELIXIR s.n. 1. Băutură miraculoasă pe care căutau s-o prepare alchimiștii cu scopul de a obține viața veșnică; (p. ext.) băutură de preț. 2. Băutură preparată din diferite substanțe dizolvate în alcool; (p. ext.) medicament. [Pron. -gz-, pl. -re, -ruri. / < fr. élixir, cf. ar. al iksir – medicament].

ELIXIR s. n. 1. băutură miraculoasă pe care căutau s-o prepare alchimiștii pentru a obține viața veșnică; (p. ext.) băutură aleasă. 2. băutură preparată din diferite substanțe dizolvate în alcool. (< fr. élixir)

ELIXIR ~e n. 1) Băutură cu proprietăți miraculoase, pe care tindeau s-o descopere alchimiștii din evul mediu. 2) Preparat farmaceutic cu proprietăți terapeutice, reprezentând un amalgam de siropuri, uleiuri volatile și alcool. /<fr. élixir

elixir n. 1. substanță oarecare dizolvată în alcool; 2. băutură mântuitoare, panaceu; 3. fig. ceeace-i mai bun, mai prețios în ceva.

*elixír n., pl. e și urĭ (fr. élixir, d. ar. eliksir, peatra filosofală, d. mgr. xirón, medicament uscat. V. xero-form). Medicament lichid compus dintr’o substanță disolvată în alcool. Maĭ vechĭ. Chintesență. Fig. Băutură salvatoare, panaceĭe: elixir de vĭață.

elesir sn vz elixir

elexir sn vz elixir

elisir sn vz elixir

elissiriu sn vz elixir

elixiriu sn vz elixir

elizir sn vz elixir

elixir [x pron. gz] s. n., pl. elixire

elixir [x pron. gz] s. n., pl. elixire

elixir s. n. [x pron. gz], pl. elixire

elixir (pr. gz), pl. elixire

elixir, -re.