elevație sf [At: STAMATI, D. / V: (rar) ~iune, (îvr) ~văciune / Pl: ~ii / E: fr élévation, lat elevatio, -onis] 1 Ridicătură. 2 (Fig) Atitudine morală superioară. 3 (Teh) Reprezentare grafică la scară a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc., prin proiecția pe un plan vertical. 4 (Arh) Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată desupra terenului. 5 Fiecare dintre fețele verticale exterioare ale unui element dintr-o construcție.

ELEVAȚIE, elevații, s. f. Reprezentare grafică, la scară, a fețelor exterioare ale unei construcții, mașini etc., prin proiecția lor pe un plan vertical.

ELEVAȚIE s.f. 1. Înălțime morală, spirituală, grandoare, măreție morală. 2. Reprezentare grafică la scară a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. [Gen. -iei, var. elevațiune s.f. / cf. fr. élévation, lat. elevatio].

ELEVAȚIE s. f. 1. înălțime morală, rafinament, distincție. 2. reprezentare grafică, la scară, a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. 3. parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului. (< fr. élévation, lat. elevatio)

elevațiune sf vz elevație

elevăciune sf vz elevație

*ELEVAȚIUNE, ELEVAȚIE sf. 📐 Reprezentarea geometrică a unui obiect, a unei clădiri, a unei mașini pe un plan vertical [fr.].

ELEVAȚIUNE s.f. v. elevație.

elevație (desp. -ți-e) s. f., art. elevația (desp. -ți-a), g.-d. art. elevației; pl. elevații, art. elevațiile (desp. -ți-i-)

elevație (-ți-e) s. f., art. elevația (-ți-a), g.-d. art. elevației; pl. elevații, art. elevațiile (-ți-i-)

elevație s. f. (sil. -ți-e), art. elevația (sil. -ți-a), g.-d. art. elevației; pl. elevații, art. elevațiile (sil. -ți-i-)