Definiția cu ID-ul 896764:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELEGANT, -Ă, eleganți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care se distinge prin armonia și bunul gust al înfățișării exterioare. Se feri în lături, să salute pînă la pămînt o doamnă foarte elegantă. C. PETRESCU, Î. II 123. Din trăsură se coborî un tînăr, elegant coconaș, a cărui costum era după moda curții. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust, frumos. Ce frumos șal!... Trebuie să facă vro sută de galbeni.Tare-i elegant! ALECSANDRI, T. 308. 2. Care se deosebește, care se caracterizează prin armonia formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. V. grațios. Este însuși autor al cîtorva elegante pagini de teatru sau de nuvele. MACEDONSKI, O. IV 27. Dacă unele piese aveau oarecare expresii familiare, ele erau la locul lor, și îndată venea dialogul elegant, fără pretenție și natural. NEGRUZZI, S. I 344. ◊ (Adverbial) Scoate o tabacheră de aur, pe care o întinde «elegant». CAMIL PETRESCU, T. II 90. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. O soluție elegantă.