EFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

efor sm [At: ȘINCAl, HR. III, 199/22 / V: (îvr) ~os / Pl: ~i / E: ngr ἐφορος] 1 (Înv) Supraveghetor. 2 (Înv) Persoană care avea grijă de ceva sau de cineva. 3 Membru în consiliul de conducere al unei eforii (1) Si: epitrop. 4 (Pex) Persoană care conducea consiliul de conducere al unei eforii (1). 5 Fiecare din cei cinci magistrați, în Sparta antică, cu largi atribuții în politica internă și externă a statului.

EFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos.

EFOR, efori, s. m. (Învechit) Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. În față se puseseră jilțuri... pentru cei trei efori. CAMIL PETRESCU, O. I 194.

EFOR s.m. 1. (Ant.) Nume dat în Sparta fiecăruia dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control, fiind instituiți ca o contrabalansare a puterii regale. 2. Membru în conducerea unei eforii. [< éphore, gr. ephoros < ephoran – a supraveghea].

EFOR s. m. 1. (în Sparta antică) fiecare dintre cei cinci demnitari aleși, care aveau largi puteri de control. 2. membru în consiliul de conducere al unei eforii (2). (< fr. éphore, gr. ephoros)

efor m. 1. numele celor cinci magistrați spartani, însărcinați a supraveghea execuțiunea legilor; 2. inspector, membrul unei eforii.

*éfor m. (vgr. éphoros). În vechea Spartă, nume dat celor cincĭ magistrațĭ electivĭ stabilițĭ ca să contrabalanțeze autoritatea regilor și a senatului. Membru al uneĭ eforiĭ. V. epitrop.

eforos sm vz efor

efor s. m., pl. efori

efor s. m., pl. efori

efor s. m., pl. efori

efor.

EFOR s. v. epitrop.

EFOR s. (BIS.) epitrop, (Bucov.) antist.

efor (efori), s. m. – Epitrop, administrator. – Mr. efur. Ngr. ἔφορος (sec. XVIII). – Der. eforie, s. f. (administrație), din ngr. ἐφορία (Gáldi).