6 definiții pentru eșantionare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eșantionare sf [At: DN3 / P: ~ti-o~ / Pl: ~nări / E: eșantiona] 1-2 Alegere a eșantioanelor (1-2) Si: eșantionaj (1-2), eșantionat1 (1-2). 3 Stabilire a persoanelor care vor fi interogate în cursul unei anchete sociologice, pentru a obține un rezultat reprezentativ Si: eșantionaj (3), eșantionat1 (3). 4 Alegere a indivizilor caracteristici unei rase, unui grup etc. reprezentând ceea ce este esențial. Si: eșantionaj (4), eșantionat1 (4).

EȘANTIONÁRE, eșantionări, s. f. Acțiunea de a eșantiona. [Pr.: -ti-o-] – V. eșantiona.

EȘANTIONÁRE, eșantionări, s. f. Acțiunea de a eșantiona. [Pr.: -ti-o-] – V. eșantiona.

EȘANTIONÁRE s.f. Acțiunea de a eșantiona; selecție, sondaj; eșantionaj. [Pron. -ti-o-. / < eșantiona].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*eșantionáre (-ti-o-) s. f., g.-d. art. eșantionắrii; pl. eșantionắri

eșantionáre s. f. (sil. -ti-o-), pl. eșantionări


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EȘANTIONÁRE (după fr.) s. f. (NAV.) Dimensionarea elementelor principale ale construcției unei nave pe baza prescripțiilor unui registru naval, conform dimensiunilor acesteia și condițiilor ei de încărcare.

Intrare: eșantionare
eșantionare substantiv feminin
  • silabație: -ti-o-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eșantionare
  • eșantionarea
plural
  • eșantionări
  • eșantionările
genitiv-dativ singular
  • eșantionări
  • eșantionării
plural
  • eșantionări
  • eșantionărilor
vocativ singular
plural