duel sn [At: ȘINCAI, HR. I, 319 / Pl: ~uri, (îvp) ~e / E: fr duel, lat duellum] 1 Luptă care se desfășoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezența unor martori și care are drept scop tranșarea unui diferend personal Si: (nob) duelare, (îvr) duelism. 2 Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. 3 (Fig) Polemică vie care are loc între două persoane, două publicații etc.

DUEL, dueluri, s. n. Luptă între două persoane înarmate, obișnuită mai ales în evul mediu cu scopul de a tranșa un diferend. Poetul apreciase cu voce tare această conduită. De aici – explicații, provocare la duel și duelul. GALACTION, O. I 575. Nu te bate în duel cu unul care nu știe să se bată. CAMIL PETRESCU, U. N. 409. Duelul între ostași era aspru pedepsit. BĂLCESCU, O. I 122. ♦ Fig. Luptă. Peste două zile... am avut, pentru întîia oară, priveliștea unui duel de artilerie. CAMIL PETRESCU, U. N. 301.

DUEL s.n. Luptă cu armele între două persoane, dată în prezența unor martori fixați dinainte, în vederea lămuririi unui diferend. ♦ (Fig.) Luptă între două persoane, între două grupuri. [Pron. du-el. / cf. fr. duel, it. duello, lat. duellum – război].

DUEL s. n. 1. luptă cu armele între două persoane, dată în prezența unor martori fixați dinainte, în vederea lămuririi unui diferend. 2. ~ de artilerie = acțiune în care artileriile părților beligerante trag simultan una asupra celeilalte. 3. (fig.) luptă, dispută între două persoane, grupuri, publicații. (< fr. duel, lat. duellum)

DUEL ~uri n. 1) Luptă desfășurată după anumite reguli între două persoane înarmate, dintre care una cere rezolvarea unui diferend. 2) fig. Schimb viu de opinii sau replici între două părți adverse (persoane sau publicații); polemică. [Sil. du-el] /<fr. duel, lat. duellum

duel n. 1. luptă între doi oameni înarmați și în prezența martorilor; 2. luptă în genere.

* duél n., pl. urĭ și e (fr. duel, d. lat. duellum, variantă din bellum, războĭ). Luptă între doĭ oamenĭ, de ordinar cu sabĭa, floreta orĭ pistolu, în fața unor martorĭ. Luptă: duel de artilerie.

duel s. n., pl. dueluri

duel s. n., pl. dueluri

duel s. n., pl. dueluri

DUEL s. (rusism înv.) poedinoc. (L-a provocat la ~.)

DUEL s. (rusism înv.) poedinoc. (L-a provocat la ~.)

duel (dueluri), s. n. – 1. Luptă între două persoane înarmate. – 2. (Fig.) Polemică. Fr. duel. – Der. duela, vb. (rar, a se bate în duel); duelist, s. m., din fr.; duelgiu, s. m. (duelist).