DUBĂ¹, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. – Cf. sb. dubak.

dubă² sf [At: DEX / Pl: ~be / E: srb dubak] 1 Autodubă. 2 Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. 3 (Fig) Pușcărie.

DUBĂ¹, dube, s. f. Autodubă. ♦ Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici și gratii, cu care se transportă deținuții. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. – Cf. scr. dubak.

DUBĂ¹, dube, s. f. Vehicul (închis, avînd ferestruici cu gratii) cu care se transportă deținuții. O dubă cafenie, trasă de două gloabe, fu oprită în fața închisorii. SAHIA, N. 84. ♦ Camionetă complet închisă folosită pentru diferite transporturi. Dacă nu-l lua duba de la morgă, îl îngropau tovarășii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 148. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. Pe vremi, în sat, numai cizmarul a fost [comunist] Și l-au băgat, ca pe un hoț, la dubă. BENIUC, V. 101. De cînd îi pasc eu, ca doar i-oi prinde cu oca mică și să-i trîntesc la dubă. ALECSANDRI, T. 452.

DUBĂ¹ ~e f. 1) Vehicul închis, cu ferestruici prevăzute cu gratii, folosit la transportul deținuților. 2) fig. Instituție corecțională în care își ispășesc pedeapsa persoane private de libertate; pușcărie; temniță; penitenciar; închisoare. /cf. sb. dubak

dubă f. 1. luntre ușoară, ascuțită și ridicată, întrebuințată pe Dunăre mai ales de pescarii lipoveni: duba se numește și lotcă; 2. car de pușcărie: dubele penitenciarului; 3. fam. închisoare: a fost pus la dubă; 4. pl. Tr. piuă în care se bate postavul; 5. Tr. coș cilindric din scoarța de cireș (de adunat cireșe). [Rut. DUB, luntre (din slav. donbŭ, arbore): duba primitivă a pescarilor era făcută dintr’un trunchiu scobit].

dúbă f., pl. e (rus. dúbka, șalupă de stejar; sîrb. dúbak, dubă de dus arestațiĭ. V. dubesc și odobaĭe). Un fel de luntre pescărească cu capetele ridicate ca la gondolă (V. lotcă). Corabie: patru dube cu tunurĭ, șeĭcĭ și caice pline cu Turcĭ. (Olt. Amintirile col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 38-41). Mold. Cadă în care se scurge rachĭu. Cadă foarte mare pusă în pămînt în care se pun peile la dubit. Un fel de scoc vertical înalt de vre-o opt metrĭ care servește ca rezervoriŭ de apă la ferestrăĭe (V. slaĭ). Trăsură închisă de dus deținuțiĭ (V. dibă 2). A turna la dubă, a pune la închisoare. Trans. Piŭă în care se bate postavu (dîrstă). Trans. Buhaĭ cu care umblă băĭețiĭ în ultima zi a anuluĭ.

dubă s. f., g.-d. art. dubei; pl. dube

dubă s. f., g.-d. art. dubei; pl. dube

dubă (mașină, luntre) s. f., g.-d. art. dubei; pl. dube

DUBĂ s. v. arest, buhai, închisoare, ocnă, penitenciar, piuă, pușcărie, temniță.

DUBĂ s. v. autodubă.

DUBĂ s. autodubă. (~ este un autocamion închis.)

dubă s. v. AREST. BUHAI. ÎNCHISOARE. OCNĂ. PENITENCIAR. PIUĂ. PUȘCĂRIE. TEMNIȚĂ.

dubă (dube), s. f. – 1. Ambarcație, luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit. – 2. Ciubăr de lemn. – 3. (Trans.) Vas pentru fructe, din coajă de cireș. – 4. Pușcărie, temniță. – 5. Vehicul închis, cu gratii, cu care se transportă deținuții. – 6. (Trans.) Instrument muzical rustic. Sl. dyba „trunchi” (Cihac, II, 95), cf. rut., rus. dub „stejar; luntre”, sb. dubak „dubă, vehicul”. Pentru evoluția semantică, cf. drîng; la sensul de „temniță” s-a ajuns plecîndu-se de la butucul de care erau legați, deținuții, pol. dyby (cf. Bogrea, Dacor., I, 263), sau sl. dyba, de unde dibă, s. f. (butuc). Cf. dîmb, dumbravă. Der. dubăi, vb. (Trans., a cînta la dubă); dubas, s. n. (Mold., barcă pescărească; ponton), din rus. dubas, cf. tc. duba „ponton”; dubăsar, s. m. (Mold., pontonier).

dubă, dube s. f. 1. vehicul special pentru transportarea deținuților 2. închisoare