DUBĂ¹, dube, s. f. Vehicul (închis, avînd ferestruici cu gratii) cu care se transportă deținuții. O dubă cafenie, trasă de două gloabe, fu oprită în fața închisorii. SAHIA, N. 84. ♦ Camionetă complet închisă folosită pentru diferite transporturi. Dacă nu-l lua duba de la morgă, îl îngropau tovarășii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 148. ♦ Fig. Pușcărie, temniță. Pe vremi, în sat, numai cizmarul a fost [comunist] Și l-au băgat, ca pe un hoț, la dubă. BENIUC, V. 101. De cînd îi pasc eu, ca doar i-oi prinde cu oca mică și să-i trîntesc la dubă. ALECSANDRI, T. 452.