dracilă sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 1276 / V: ~acenă, ~aghină, ~ină, ~agilă, ~agină, ~agine, drăcenă, drăcilă, drăgină sf dracil sn / Pl: ~le / E: vsl *драчиѥ] 1 Mic arbust spinos, din familia berberidacee, cu numeroase tulpini subțiri care pornesc de la suprafața pământului și se arcuiesc de la mijloc spre sol, cu frunze ovale, galben-verzui și gust plăcut, acrișor (folosite în medicina populară), cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cu lemnul tare și galben, cultivat adesea ca gard viu Si: (reg) agriș (roșu), cătină-de-râuri, cloceni, corlăși, glojdan, holeră, lemn-galben (Berberis vulgaris). 2 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 3 (Bot; reg) Cătină-de-garduri (Lycium hamifolium). 4 (Reg) Numele unei plante erbacee necultivate nedefinite mai îndeaproape. 5 (Reg) Numele unui arbore sălbatic nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; îf dragilă) Numele unui pom roditor nedefinit mai îndeaproape. 7 Fruct negru, colțurat. 8 (Reg; lpl) Foarfece de tăiat sârmă. corectat(ă)

DRACILĂ (pl. -le), DRACINĂ (pl. -ne) sf. 🌿 Arbust spinos cu scoarța cenușie și cu lemnul galben; face flori galbene, cu miros neplăcut, iar fructele sînt niște boabe de un roșu aprins; crește prin tufișuri și în lunci; se cultivă spre a face garduri vii (🖼 1889) (Berberis vulgaris) [vsl. dračije].

DRACILĂ, dracile, s. f. Arbust spinos, cu flori galbene rău mirositoare și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat uneori ca gard viu (Berberis vulgaris). Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni, despărțită în față, prin o cărare, de altă alee întunecoasă, dar de dracilă. HOGAȘ, DR. 104. – Variantă: dracină (KOGĂLNICEANU, S. 14) s. f.

DRACILĂ ~e f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drați, dracije

dracilă f. arbust spinos ce se găsește prin lunci și prin tufișuri, servind la facerea gardurilor vii; rădăcina și lemnul său se întrebuințează în industrie ca plantă tinctorială (Berberis). [Slav. DRAČIĬE, mărăcine].

drácilă f., pl. ĭ și e (vsl. dračĭ, dračiĭe, mărăcinĭ; rus. dráčie, ceh. drač, bg. draka, un copăcel spinos. Cp. și cu vgr. drákaina, șerpoaĭcă, și drakóntion, o plantă). 1) Un copăcel spinos cu frunze roșiĭ, cu florĭ galbene dispuse în formă de strugurĭ și numit și lemn galben (bérberis vulgáris). Din fructel luĭ, care-s niște bobițe roșiĭ acrișoare, se face o dulceață bună contra boalelor de pept, scoarța luĭ e uzitată în medicină ca astringent, ĭar din lemnu luĭ se scoate o văpsea galbenă. Pe el trăĭește rugina grîuluĭ (puccinia gráminis) o cĭupercă parazită. 2) Cătină. – În est și drácină.

dracenă sf vz dracilă

dracil sm vz dracilă

dracină sf vz dracilă

draghină² sf vz dracilă

dragilă sf vz dracilă

dragină¹ sf vz dracilă

dragină² sf vz drăgină

dragine sf vz dracilă

drăcenă sf vz dracilă

drăcilă sf vz dracilă

drăcină sf vz drăgină

drăghină sf vz drăgină

drăgină sf vz dracilă

GALBEN, GALBIN, GALBĂN I. adj. 1 De coloarea paiului, lămîii, mălaiului, șofranului, aurului, pucioasei, etc.: floare ~ă, frunză ~ă, ceară ~ă, ¶ 2 Despre coloarea feței: searbăd, palid: era ~ la față; avea pielea ~ă; era ~ ca ceara, ca turta de ceară; rasa ~ă, rasa mongolă, caracteristică în special prin coloarea galbenă a pielei ¶ 3 Despre păr: bălan, blond: un păr ~ luciu; ~ ca aurul (RET.) ¶ 4 🩺 Friguri ~e 👉 FRIGURI ¶ 5 🌿 LEMN- ~ = DRACILĂ ¶ 6 BURETE-~ 👉 BURETE. II. sn. Coloarea galbenă. III. sm. 🪙 Veche monedă de aur, de proveniență străină, care circula la noi în țară și al cărei curs a variat mult în decursul vremurilor; în timpul din urmă (în a doua jumătate a veacului al XIX-lea) valora 11 lei, 75: ~i austriaci (🖼 2275); ~i împărătești, ~i olandezi; o salbă de ~i; (P): cine nu cruță paraua, nici de ~ nu-i e milă (PANN) [lat. galbĭnus].

LEMN (pl. -ne) sn. 1 Substanța vîrtoasă care alcătuește trunchiul și ramurile unui arbore: ~ tare, moale, verde, uscat, putred; ~ de cer, de fag, de brad, de frasin, de nuc, de salcie; ~ de construcție; a tăia ~e; ~e de foc; un stînjen de ~e; (P): pe lîngă ~ul uscat, arde și cel verde; (P): la cuptorul cald puține ~e trebuesc (ZNN.); a ajunge la (sau în) sapă de ~, a ajunge sărac lipit; a aduce pe cineva la (sau în) sapă de ~, a-l sărăci; 👉 PĂDURE 1 ¶ 2 Un ~, o bucată de lemn: l-a lovit cu un ~ în cap ¶ 3 F Ⓟ A adormi ~, a adormi adînc: puteai să tai ~e pe dînsul, dormea buștean; e ~, e beat turtă; a rămînea ~, a rămînea încremenit, înlemnit; carnea stă ~, fiertura șade ~, rămîne tare, nu se moaie de loc fierbînd ¶ 4 ‡ și ❍ Arbore, copaciu: pe un ger de crăpau ~ele și pietrele (ISP.); plîngeau și ~ele și pietrele de mila lor (ISP.) ¶ 5 Sicriu (R.-COD.) ¶ 6 🐙 PĂDUCHE-DE~ (Mold. ploșniță, Tr.-Carp. stelniță), insectă supărăcioasă care-și face cuibul în crăpăturile lemnelor și mobilelor de lemn din casă, de unde iese noaptea și suge sîngele celor ce dorm (Acanthia lectularia) (🖼 2856) ¶ 7 🌿 ~-CÎINESC sau ~UL-CÎINELUI, arbust cultivat adesea prin grădini, pentru garduri vii; numit și „mălin-negru” (Ligustrum vulgare) (🖼 2857); ~-DULCE, plantă ierboasă cu flori mici, albăstrii sau albe, a cărei rădăcină este întrebuințată în medicină; numită și „iarbă-dulce” sau „rădăcină-dulce” (Glycyrrhiza glabra) (🖼 2858); ~-GALBEN = DRACILĂ¹; ~-PUCIOS = SCORUȘ-DE-MUNTE; ~UL-BOBULUI, arbust cu flori galbene aurii ce crește pe coastele pietroase și pe stîncile din păduri; numit și „bobițel”, „drob” sau „grozamă-mare” (Cytisus nigricans); ~-UL-DOMNULUI, ~-UL-LUI-DUMNEZEU, plantă cu miros pătrunzător de lămîie, cu flori galbene dispuse în mici capitule sferice și cenușii, originară din Europa de miază-zi și din orient, cultivată adesea prin grădini; numită și „lemnuș” (Artemisia abrotanum); ~-UL-MAICII-DOMNULUI, arbust foarte mirositor, totdeuna vrede, cu tulpina foarte ramificată, cu ramuri rigide și fragile, formînd mici tufe cari ajung uneori pînă la 1 metru înălțime; face flori galbene dispuse în mici capitule; numit și „iarbă-sfîntă”, „limbricariță” sau „poala-Maicii-Domnului” (Santolina chamaecyparissus) (🖼 2859); ~-RÎIOS, arbust cu ramurile acoperite cu negi, cu flori albe-verzui sau gălbui, al cărui fruct e o capsulă cu semințe negre; numit și „cerceii-babei” (Evonymus verrucosus) (🖼 2860) [lat. lĭgnum].

MĂCRIȘ sbst. 🌿 1 Plantă comestibilă, cu gust acru, răcoritor, mult întrebuințată la bucătărie, adesea împreună cu spanacul (Rumex acetosa) (🖼 2998) ¶ 2 ~ -MĂRUNT, varietate de măcriș, cu frunzele în formă de alebardă, cu flori mărunte roșietice (Rumex acetosella) (🖼 2999) ¶ 3 ~UL-CALULUI sau ~-CĂIESC, varietate de măcriș cu florile verzui (Rumex conglomeratus) (🖼 3001) ¶ 4 ~UL-IEPURELUI, ~UL-CAPREI, ~-PĂSĂRESC, ~-TRIFOIOS, mică plantă ierboasă, fără tulpină, cu frunzele ca ale trifoiului, de un gust acru răcoritor, cu flori albe, uneori roșietice cu vinișoare roșii-purpurii sau galbene (Oxalis acetosella) (🖼 3000) ¶ 5 ~ -DE-BALTĂ = NĂSTUREL² ¶ 6 ~ -DE-RÎURI, ~-IEPURESC, ~-SPINOS = DRACILĂ: era din sus de grădina lui o rîpă mare și seacă, numai ~ iepuresc făcea (RET.).

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă, -le.

dracilă (dracile), s. f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila.

DRÁCILĂ (< sl.) s. f. Arbust spinos, răspândit în Europa, înalt de 1-3 m, cu frunze simple, dințate, uneori transformate în spini, flori galbene în raceme și fructe bace negre-roșietice; coaja conține alcaloizi amari cu acțiune colagenă, ușor hipotensivă și vasodilatoare.

BERBERIS L., BERBERIS, DRACILA, fam. Berberidaceae. Gen cu cca 280 specii, originare din Asia și America de S; arbuști înalți de 20-400 cm, cu ramuri de obicei spinoase. Frunze simple, alterne sau în fascicule, lucioase, căzătoare sau semi- persistente, care devin roșii-cărămizii toamna. Flori galbene, hermafrodite, complete (pe tip 6), dispuse în raceme sau capitule pe ramurile anului precedent. Fructe bace, roșii sau roșu-corai, de formă ovoidală (cca 12 mm lungime); se maturizează prin sept. și persistă pe plante pînă spre sfîrșitul sezonului de iarnă, prelungind astfel efectul decorativ.

DRACILĂ s. v. holeră.

DRACILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.

dracilă s. v. HOLERĂ.

DRACILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.