5 definiții pentru două puncte


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dóuă púncte (semn de punctuație) (punc-te) s. n.; semn grafic:

dóuă púncte s. n. (sil. punc-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOUĂ PÚNCTE s. (înv.) colon.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DOUĂ PUNCTE num. + s. n. (< lat. *dui, duaelat. punctum, cf. fr. point, it. punto): semn de punctuație (:) folosit în scriere pentru a anunța vorbirea directă, reproducerea unor sunete sau zgomote sau un citat, o enumerare, o explicație sau o concluzie și pentru a marca, în același timp, o pauză mai mică decât aceea indicată de punct, așa cum găsim în exemplele „Dl Goe... zice încruntat: – Mam’mare. De ce nu mai vine?” (I. L. Caragiale); „Târziu cucoșul trâmbiță prelung: cucurigu!” (M. Sadoveanu); „Pitache scoate o rublă..., când se aude alături în livada de pruni: lip-lip!, lip-lip!” (I. Al. Brătescu-Voinești); „...când îl întrebi de unde-i, își dă căciula pe ceafă și-ți răspunde sumeț: «sunt vâlcean», ca și când tot județul ar fi al lui” (A. Vlahuță); „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere: / Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere...” (M. Eminescu); „Sultănica e leită-poleită răposatul: când se aprinde, e vai de om, nu te poți apropia cale d-o poștie” (B. Șt. Delavrancea); „Poarta țarinii era deschisă: intră pe ea” (M. Sadoveanu).

Intrare: două puncte
  • silabație: do-uă punc-te
substantiv neutru (N999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • două puncte
plural
  • două puncte
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural

două puncte

  • 1. Semn de punctuație (:) folosit în scriere pentru a anunța vorbirea directă, reproducerea unor sunete sau zgomote sau un citat, o enumerare, o explicație sau o concluzie și pentru a marca, în același timp, o pauză mai mică decât aceea indicată de punct, așa cum găsim în exemplele:
    exemple
    • Dl Goe... zice încruntat: – Mam’mare. De ce nu mai vine? (I. L. Caragiale).
      surse: DTL
    • Târziu cucoșul trâmbiță prelung: cucurigu! (M. Sadoveanu).
    • Pitache scoate o rublă..., când se aude alături în livada de pruni: lip-lip!, lip-lip! (I. Al. Brătescu-Voinești).
      surse: DTL
    • ...când îl întrebi de unde-i, își dă căciula pe ceafă și-ți răspunde sumeț: «sunt vâlcean», ca și când tot județul ar fi al lui. (A. Vlahuță).
      surse: DTL
    • Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere: Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere... (M. Eminescu).
      surse: DTL
    • Sultănica e leită-poleită răposatul: când se aprinde, e vai de om, nu te poți apropia cale d-o poștie. (B. Șt. Delavrancea).
      surse: DTL
    • Poarta țarinii era deschisă: intră pe ea. (M. Sadoveanu).
      surse: DTL

etimologie: