11 definiții pentru disociere disociare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia.

DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. [Pr.: -ci-e-] – V. disocia.

disociere sf [At: IOANOVICI, TEHN. 38 / P: ~ci-e~ / V: (rar) ~iare / Pl: ~ri / E: disocia] 1 (Chm) Disociație (1). 2 (Flz) Rupere a unității și a echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. 3 (Fig) Despărțire în părți componente.

DISOCIÉRE, disocieri, s. f. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei; disociație. 1. (Chim.) Descompunerea moleculelor în atomi sau în grupuri de atomi. Disocierea unei sări de amoniu. 2. (Cu sens abstract) Despărțire în părți componente. – Pronunțat: -ci-e-.

DISOCIÉRE s.f. Acțiunea de a disocia și rezultatul ei; disociație. ♦ Proces de separare a atomilor sau a grupurilor de atomi din moleculă. ♦ (Fiziol.) Rupere a unității și echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. [Pron. -ci-e-. / < disocia].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. disociérii; pl. disociéri

disociére s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. disociérii; pl. disociéri

disociez, -ciază 3, -cieze 3 conj., -ciam 1 imp., -ciind ger., -ciere inf. s.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DISOCIÉRE s. disociație. (O ~ necesară.)

DISOCIERE s. disociație. (O ~ necesară.)

Intrare: disociere
disociere substantiv feminin
  • silabație: -ci-e-re
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disociere
  • disocierea
plural
  • disocieri
  • disocierile
genitiv-dativ singular
  • disocieri
  • disocierii
plural
  • disocieri
  • disocierilor
vocativ singular
plural
disociare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disociare
  • disociarea
plural
  • disocieri
  • disocierile
genitiv-dativ singular
  • disocieri
  • disocierii
plural
  • disocieri
  • disocierilor
vocativ singular
plural

disociere disociare

  • 1. Acțiunea de a (se) disocia și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: disociație antonime: asociere
    • 1.1. Descompunerea moleculelor în atomi sau în grupuri de atomi.
      surse: DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Disocierea unei sări de amoniu.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (Cu sens abstract) Despărțire în părți componente.
      surse: DLRLC
    • 1.3. fiziologie Rupere a unității și echilibrului dintre al doilea și primul sistem de semnalizare, pe de o parte, și primul sistem și activitatea centrilor subcorticali, pe de alta.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi disocia
    surse: DEX '09 DEX '98 DN