7 definiții pentru disjungere desjungere desgiungere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge.V. disjunge.

DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge.V. disjunge.

disjungere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) desgiu~ / Pl: ~ri / E: disjunge] 1 Separare dintr-un ansamblu a unei idei, probleme. 2 (Jur) Măsură luată de un organ de urmărire penală sau de jurisdicție pentru cercetarea sau soluționarea separată a două sau mai multe litigii care altfel ar fi fost cercetate sau rezolvate împreună.

DISJÚNGERE s.f. Acțiunea de a disjunge și rezultatul ei; disjuncție. [< disjunge].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri

disjúngere s. f., g.-d. art. disjúngerii; pl. disjúngeri

Intrare: disjungere
disjungere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disjungere
  • disjungerea
plural
  • disjungeri
  • disjungerile
genitiv-dativ singular
  • disjungeri
  • disjungerii
plural
  • disjungeri
  • disjungerilor
vocativ singular
plural
desjungere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desjungere
  • desjungerea
plural
  • desjungeri
  • desjungerile
genitiv-dativ singular
  • desjungeri
  • desjungerii
plural
  • desjungeri
  • desjungerilor
vocativ singular
plural
desgiungere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desgiungere
  • desgiungerea
plural
  • desgiungeri
  • desgiungerile
genitiv-dativ singular
  • desgiungeri
  • desgiungerii
plural
  • desgiungeri
  • desgiungerilor
vocativ singular
plural

disjungere desjungere desgiungere

  • 1. Acțiunea de a disjunge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: disjuncție

etimologie:

  • vezi disjunge
    surse: DEX '09 DEX '98 DN