16 definiții pentru disimilație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISIMILAȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.

DISIMILAȚIE, disimilații, s. f. (Fon.) Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt); disimilare. – Din fr. dissimilation.

disimilație sf [At: ȘĂINEANU2 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr dissimilation] (Fon) 1-2 Modificare sau dispariție a unui sunet sub influența unui alt sunet identic sau asemănător dintr-un cuvânt Si: disimilare (1-2).

DISIMILAȚIE, disimilații, s. f. (Lingv.) Modificarea sau dispariția unui sunet dintr-un cuvînt sub influența unui alt sunet.

DISIMILAȚIE s.f. Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvînt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvînt. [Gen. -iei, var. disimilațiune s.f. / cf. fr. dissimilation].

DISIMILAȚIE s. f. modificare ori dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența unui alt sunet identic sau asemănător din același cuvânt. (< fr. dissimilation)

DISIMILAȚIE ~i f. lingv. Fenomen fonetic care constă în modificarea sau omisiunea unui sunet dintr-un cuvânt sub acțiunea altui sunet asemănător sau identic (din același cuvânt). [Art. disimilația; G.-D. disimilației; Sil. -ți-e] /<fr. dissimilation

disimilațiune sf vz disimilație

DISIMILAȚIUNE s.f. v. disimilație.

disimilați(un)e f. Gram. fenomen contrar asimilațiunii.

* disimilațiúne f. (d. dismilez). Acțiunea de a disimila. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

disimilație (disimilare) (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. disimilația (desp. -ți-a), g.-d. art. disimilației; pl. disimilații, art. disimilațiile (desp. -ți-i-)

disimilație (disimilare) (-ți-e) s. f., art. disimilația (-ți-a), g.-d. art. disimilației; pl. disimilații, art. disimilațiile (-ți-i-)

disimilație s. f. (sil. -ți-e), art. disimilația (sil. -ți-a), g.-d. art. disimilației; pl. disimilații, art. disimilațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISIMILAȚIE (DISIMILARE) s. f. (cf. fr. dissimilation): modificare fonetică condiționată care constă în schimbarea statutului unui sunet (consoană) dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. ◊ ~ în contact (diferențiere): modificare a unui sunet sub influența altui sunet cu care e în contact. Astfel: lat. monumentum > v. rom. monmânt > rom. mormânt (n a fost disimilat în r de către m următor, deoarece era greu de articulat două nazale una după alta: n și m); regional, n este pronunțat m în cuvântul sânt (> sâmt), sub influența sunetului t următor. ◊ ~ la distanță (armonică): d. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, dialectal se spune în loc de Grigore – Gligore, cu disimilarea lui r în l, sub influența lui r următor. ◊ ~ progresivă: d. realizată de sunetul anterior, ca în exemplele lat. fratrem > rom. frate, iar rom. recrut > pop. recut (primul r l-a disimilat până la dispariție pe al doilea). ◊ ~ regresivă: d. realizată de sunetul posterior, ca în exemplul coridor > colidor (primul r a fost modificat în l de cel de-al doilea, în vorbirea regională). ◊ ~ parțială: d. al cărei rezultat este echivalent cu unul sau cu două sunete modificate, ca în exemplele magh. hitlen > rom. viclean (t a fost disimilat în c sub influența lui l), lat. minutus > rom. mănunt > mărunt (n a fost disimilat în r sub influența lui n următor). ◊ ~ totală: d. al cărei rezultat este dispariția sunetului asupra căruia se exercită influența, ca în exemplele abundent > abudent, fereastră > fereastă, propriu > propiu etc. din vorbirea neîngrijită, incorectă. ◊ ~ silabică (haplologie): suprimare a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină, din același cuvânt sau din cuvinte învecinate, ca în exemplele dreptate> dreptate, măligă > măligă, mamă-sa > mă-sa, mineralo-logie > mineralogie, tragico-comic > tragi-comic etc.; fr. spadassassin („asasin care se folosește de spadă”) spadassin („luptător cu spada”, „duelgiu”, „sportiv specializat în probele de spadă”) etc. D. silabică reduce corpul fonetic al cuvintelor.

Intrare: disimilație
disimilație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disimilație
  • disimilația
plural
  • disimilații
  • disimilațiile
genitiv-dativ singular
  • disimilații
  • disimilației
plural
  • disimilații
  • disimilațiilor
vocativ singular
plural
disimilațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disimilațiune
  • disimilațiunea
plural
  • disimilațiuni
  • disimilațiunile
genitiv-dativ singular
  • disimilațiuni
  • disimilațiunii
plural
  • disimilațiuni
  • disimilațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

disimilație, disimilațiisubstantiv feminin

  • 1. fonetică; fonologie Modificare sau dispariție a unui sunet dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător (din acel cuvânt). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: disimilare
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.