Definiția cu ID-ul 915465:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DISIMILAȚIE (DISIMILARE) s. f. (cf. fr. dissimilation): modificare fonetică condiționată care constă în schimbarea statutului unui sunet (consoană) dintr-un cuvânt sub influența altui sunet, identic sau asemănător, din același cuvânt. ◊ ~ în contact (diferențiere): modificare a unui sunet sub influența altui sunet cu care e în contact. Astfel: lat. monumentum > v. rom. monmânt > rom. mormânt (n a fost disimilat în r de către m următor, deoarece era greu de articulat două nazale una după alta: n și m); regional, n este pronunțat m în cuvântul sânt (> sâmt), sub influența sunetului t următor. ◊ ~ la distanță (armonică): d. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, dialectal se spune în loc de Grigore – Gligore, cu disimilarea lui r în l, sub influența lui r următor. ◊ ~ progresivă: d. realizată de sunetul anterior, ca în exemplele lat. fratrem > rom. frate, iar rom. recrut > pop. recut (primul r l-a disimilat până la dispariție pe al doilea). ◊ ~ regresivă: d. realizată de sunetul posterior, ca în exemplul coridor > colidor (primul r a fost modificat în l de cel de-al doilea, în vorbirea regională). ◊ ~ parțială: d. al cărei rezultat este echivalent cu unul sau cu două sunete modificate, ca în exemplele magh. hitlen > rom. viclean (t a fost disimilat în c sub influența lui l), lat. minutus > rom. mănunt > mărunt (n a fost disimilat în r sub influența lui n următor). ◊ ~ totală: d. al cărei rezultat este dispariția sunetului asupra căruia se exercită influența, ca în exemplele abundent > abudent, fereastră > fereastă, propriu > propiu etc. din vorbirea neîngrijită, incorectă. ◊ ~ silabică (haplologie): suprimare a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină, din același cuvânt sau din cuvinte învecinate, ca în exemplele dreptate> dreptate, măligă > măligă, mamă-sa > mă-sa, mineralo-logie > mineralogie, tragico-comic > tragi-comic etc.; fr. spadassassin („asasin care se folosește de spadă”) spadassin („luptător cu spada”, „duelgiu”, „sportiv specializat în probele de spadă”) etc. D. silabică reduce corpul fonetic al cuvintelor.