14 definiții pentru diriginte


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dirigínte, ~tă [At: FILIMON, O. II, 320 / V: (iuz) ~gént a, sm, (îvr) ~ijéntă sf / Pl: ~nți, ~e / E: fr dirigeant, it dirigente] 1 sm (Iuz; îf dirigent) Dirijor (1). 2 smf (Iuz) Director2 (1) al unei școli primare rurale. 3 a (Iuz; îf dirigent) Care îndrumă o activitate, având întreaga răspundere în domeniul respectiv. 4 sm (Înv; îf dirigent) Director1 (1). 5 sm (Adesea urmat de determinări care arată felul) Șef al unei librării, al unui oficiu poștal, vamal farmaceutic etc. 6 smf Profesor însărcinat cu îndrumarea și supravegherea unei clase de elevi.

DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant.

DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. 2. (În trecut) Director al unei școli primare rurale. 3. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. 4. P. restr. Responsabil al unei farmacii. – După fr. dirigeant.

DIRIGÍNTE, -Ă, diriginți, -te, s. m. și f. 1. Profesor însărcinat cu dirigenția unei clase de elevi. ♦ (În trecut) Director al unei școli primare rurale. Învățătorul diriginte... strîmbă din nas cînd rostesc coloniștii orații. SADOVEANU, P. M. 247. La școală, dirigintele îl primi scuturîndu-și țărna de pe mîini, între straturile grădinii. C. PETRESCU, Î. II 167. 2. Șef al unui oficiu poștal sau vamal. Zicea c-a aflat bărbatu-său de la poștă, că-i spusese dirigintele. SEBASTIAN, T. 203.

DIRIGÍNTE, -Ă s.m. și f. 1. Profesor care deține dirigenția unei clase. 2. Șef de oficiu poștal. [< fr. dirigeant].

DIRIGÍNTE, -Ă s. m. f. 1. profesor care răspunde de buna desfășurare a întregului proces de educație și instrucție a elevilor unei clase. 2. șef de oficiu poștal sau vamal ori al unei farmacii. 3. ~ de șantier = supraveghetor al lucrărilor de pe un șantier de construcții. (< fr. dirigeant)

DIRIGÍNTE ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Profesor care are obligația să supravegheze și să îndrumeze o clasă de elevi; conducător de clasă. 2) înv. Director la o școală primară sătească. 3) Conducător al unui oficiu poștal sau vamal. /<fr. dirigeant

diriginte m. cel ce conduce: dirigintele oficiului poștal.

profésor (-oáră)-diriginte (-ă) s. m. f. (înv.) Profesor care îndeplinește funcția de diriginte ◊ „Faptul că în prezent profesorul-diriginte este și conducătorul detașamentului de pionieri a dus la înlăturarea paralelismului în munca educativă.” Cont. 23 XII 66 p. 9. ◊ „Cunoscând din vreme preferințele tematice ale profesorilor-diriginți și ale elevilor, specialiștii muzeului pregătesc și pun la dispoziția acestora cele necesare desfășurării orelor de dirigenție.” R.l. 20 III 71 p. 2. ◊ „Aflu apoi această împrejurare de la un profesor-diriginte [...]” Sc. 4 IV 81 p. 2 (din profesor + diriginte)

* dirigént, -ă adj. și s. (lat. dirigens, -éntis). Care dirige: clasă dirigentă. Director: dirigentu unuĭ oficiŭ poștal (director e șefu tuturor oficiilor poștale). Dirigentu uneĭ clase, profesor care e însărcinat cu disciplina uneĭ clase. – Fals diriginte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dirigínte s. m., pl. dirigínți

dirigínte s. m., pl. dirigínți

diriginte, -ți sb. (dirigintele poștei).

dirigíntă s. f., g.-d. art. dirigíntei; pl. dirigínte

Intrare: diriginte
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diriginte
  • dirigintele
plural
  • diriginți
  • diriginții
genitiv-dativ singular
  • diriginte
  • dirigintelui
plural
  • diriginți
  • diriginților
vocativ singular
plural