opțiuni
  • info

17 definiții pentru diblă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. sb. diple „cimpoi”.

diblă1 sf [At: CR (1829), 752/24 / V: diplă / Pl: ~le / E: ngr δίπλα, srb diple] 1 (Pop; prt) Vioară. 2 Instrument popular cu două sau trei coarde și arcuș. 3 Arta de a interpreta[1] o compoziție muzicală la diblă (2). 4 (Trs) Jucărie alcătuită din coceni de porumb care imită arcușul și vioara. 5 (Trs) Motiv ornamental în formă de diblă (2) folosit ca element decorativ pentru ii, pieptare etc. 6 (Reg) Cap. corectat(ă)

  1. de interpreta → de a interpreta — Ladislau Strifler

DIBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. scr. diple „cimpoi”.

DIBLĂ, dible, s. f. (Popular) Vioară (de obicei de calitate inferioară). Și-a scris aceste vorbe un om tot ca mine amărît, căruia i-am zis din diblă. CAMILAR, N. II 364. Mură, tu cînți nu din diblă, ci din inimă! GALACTION, O. I 69. Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă, ci îi trebuie un instrument perfect. GHEREA, ST. CR. I 251.

diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].

díblă V. diplă.

diplă sf vz diblă

diplă f. V. diblă.

díplă (Olt. Trans.) și díblă (Munt. Mold.) f., pl. e (vsl. dipla, fluĭer, nsl. dibla, diple, sîrb. diple, dipli, cimpoĭ, d. ngr. dipla, încrețitură, propriŭ zis „lucru duplu”, ca fluĭeru cimpoĭuluĭ). Iron. Vioară: Țiganu cu dibla supsuoară. Olt. (diblă). Scoabă cu piulițe (cu șuruburĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

diblă (pop.) (desp. di-blă) s. f., g.-d. art. diblei; pl. dible

diblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. diblei; pl. dible

diblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. diblei; pl. dible

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIBLĂ s. v. scripcă, vioară, violină.

diblă s. v. SCRIPCĂ. VIOARĂ. VIOLINĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

diblă (dible), s. f. – Vioară. – Var. diplă. Sb., slov. dipla „fluier” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Tiktin; Candrea), din ngr. δίπλα (Vasmer, Gr., 53); cf. germ. Diple. După Graur 150, din țig. dibla. – Der. diblar, s. m. (violonist); diblaș, s. m. (violonist).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

diblă v. violină.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

diblă, dible s. f. 1. vioară, scripcă. 2. cap, țeastă.

Intrare: diblă
  • silabație: di-blă info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diblă
  • dibla
plural
  • dible
  • diblele
genitiv-dativ singular
  • dible
  • diblei
plural
  • dible
  • diblelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

diblă, diblesubstantiv feminin

  • 1. popular sau peiorativ Scripcă, vioară, violină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: scripcă vioară violină
    • format_quote Și-a scris aceste vorbe un om tot ca mine amărît, căruia i-am zis din diblă. CAMILAR, N. II 364. DLRLC
    • format_quote Mură, tu cînți nu din diblă, ci din inimă! GALACTION, O. I 69. DLRLC
    • format_quote Un artist, fie și mai genial decît Paganini, nu va putea scoate sunete frumoase și armonice dintr-o diblă spartă, ci îi trebuie un instrument perfect. GHEREA, ST. CR. I 251. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.